Fostul primar al Constanței Radu Mazăre, extrădat din Madagascar pentru a ispăși pedeapsa de 9 ani de închisoare, susține că decizia de condamnare este "absolut nedreaptă și revoltătoare", dar că se va descurca "onorabil și demn" în pușcăriile din România. El povestește și despre condițiile din închisoarea din Madagascar, dar și despre lucrurile bune pe care le-a făcut, între care reconstruirea stațiunii Mamaia, pe care a "scos-o din praf, ruine și anonimat". "Amintirile și iubirea nu mi le poate lua nimeni!", mai spune fostul primar al Constanței, într-o scrisoare publică transmisă marți, la o zi de la aducerea sa sub escortă în România.
Radu Mazăre a transmis prin avocați o scrisoare publică în care spune că este mândru de realizările sale și se declară victimă a justiției, mai exact a judecătorului Ionuț Matei de la instanța supremă. El susține că toate considerentele de condamnare a sa sunt împotriva jurisprudenței și a deciziilor CEDO de până acum, fiind înlăturate expertizele judiciare neutre realizate de instanța de fond și reinterpretate probele existente.
Fostul primar al Constanței povestește și despre condițiile din penitenciarul din Madagscar unde a fost închis și unde 1.400 de oameni stăteau în genunchi și cu mâinile la ceafă, fără pături și toalete și spune că se va "descurca onorabil și demn" în pușcăriile din România.
Redăm integral scrisoarea transmisă de Radu Mazăre:
- "De peste patru ani nu mai dau declarații și nu mai sunt deloc implicat în viață publică sau politică. Cu toate acestea constat că numele meu, viața și persoana mea suscită în continuare un uriaș interes. Nu înțeleg de ce și nu pot să fiu decât surprins și impresionat.
- În acest context doresc să fac câteva precizări, cu scuze pentru lipsa de modestie: sunt mândru de tot ceea ce am făcut în viață, am construit de la zero ziare, radio sau televiziuni atunci când nu eram implicat în politică. Ca primar am construit case pentru tineri și nevoiași, am îmbunătățit infrastructura și economia orașului Constanța și, foarte important, am reconstruit stațiunea Mamaia, pe care am scos-o din praf, ruine și anonimat, făcând-o celebră. Și lista poate continuă pe o pagină întreagă. Și în Africa, când am ajuns am procedat la fel: am construit un resort într-o junglă sălbatică, doar cu localnici inimoși, fără utilaje și facilități.
- Desigur, am făcut în viața mea și greșeli, ca orice om, dar n-am făcut rău intenționat niciodată, nimănui, fiind și un om cu frica lui Dumnezeu.
- Văd că foarte mulți vorbesc despre condamnarea mea de 9 ani și a celorlați oameni din acest dosar, care este în opinia mea și a avocaților una absolut nedreaptă și revoltătoare. Pe fondul acestui dosar, la Curtea de Apel București, pe parcusul a 8 ani de proces, a 106 termene și a 5 judecători schimbați, s-au realizat de către instanță două expertize judiciare – mamut . Una de evaluare imobiliară și una topografică. Ambele expertize au evidențiat un prejudiciu zero, demolând raportul DNA-ului făcut în acest sens. Așa se face că la finalul judecății la Curtea de Apel au fost zeci de achitări în dosar, iar eu am fost condamnat cu suspendare, ca să fie ceva.
- În apel însă, la ICCJ, "celebrul și temutul" judecător Ionuț Matei, pus cu mâna președinte de complet în mod nealeatoriu, cunoscut ca un apropiat și un bun executant al sistemului securist reînviat în ultimii ani în România, m-a condamnat, în doar 3 termene, la 9 ani de pușcarie. Cum? Foarte simplu: 1 - a înlăturat expertizele judiciare neutre realizate de instanța de fond și s-a bazat numai pe rapoartele acuzatorului, adică ale DNA; 2 - fără probe noi, le-a reinterpretat pe cele existente deja.
- Trebuie adăugat că în dosarul ANRP 1, dosar similar cu al meu, în motivarea achitării inculpaților de către Înalta Curte de Casație și Justiție se scria că nu pot răspunde membrii comisiei de retrocedare pentru valorile din expertizele realizate de către evaluatori autorizați în cazul retrocedărilor. Adică, invers de cum s-a apreciat în dosarul meu!!!
- Toate considerentele de condamnare a mea sunt clar împotriva jurisprudenței și deciziilor CEDO de până acum, dar, sigur, până voi ajunge să fiu judecat acolo voi face pușcarie. Ca și în cazul primarului Mircea Gutău! Eu consider că nu asta este justiție. E doar o bătaie de joc!
- După ce am făcut pușcărie în Madagascar, acolo unde apelul deținuților se făcea într-o curte cu pământ și mizerie pe jos, unde 1.400 de oameni stăteam în genunchi și cu mâinile la ceafă, fără pături și toalete, crede oare cineva că nu o să supraviețuiesc în pușcăriile din România? Mă voi descurca onorabil și demn!
- Amintirile și iubirea nu mi le poate lua nimeni!".
Radu Mazăre a plecat în Madagascar în decembrie 2017, iar acolo a făcut demersuri, potrivit avocaților săi, pentru a obține azil.
Fostul primar al Constanței a fost dat în urmărire internațională după ce, pe 8 februarie 2019, magistrații Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat definitiv la nouă ani închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.
El a fost extrădat din Madagascar și adus în România luni seară, fiind încarcerat la Rahova.
Un derbedeu, ca multi altii care au furat milioane de euro si acum se dau loviti de soarta! Insa, au bani sa-si angajeze avocati straini (mazariche parca are si ceva avocati francezi).
Daca era cinstit, acum era in Constanta si statea linistit la casa lui, insa a vrut sa fie mai ceva precum Dumnezeu!
Vezi, nu-i asa rau!
Nu sunt zile suficiente de puscarie ptr infractori ca tine, ca dragnea, ca udrea, ca...toata clasa politica..
Hai la vot pe 26 mai !!!!
Cat despre puscarie poate ar fi bine sa te trimitem in Madagascar sa faci puscarie.
Ai furat cu ambele mani pe filierra israeliana .tunuri cu terenuri si imobiliare...meriti 50 de ani puscarie si tu si familia ta
Eu încă nu am văzut pe nimeni care face denunţuri să spună că face, de fapt aş spune mai multe dar unele lucruri mai bine rămân doar pentru ei.
Oricum după schimbarea polului de putere va fi concurs între ei să câştige cât mai mult din ghinionul unora iar cei mai câştigaţi vor fi cei care sunt destul de isteţi să vadă în viitor şi să se mişte înainte de cădere că vor câştiga mai mult decât dupaia când preţul nu va mai fi atât de mare iar avantajul a dispărut.
Totul pe lumea asta ţine de cerere şi oferta iar oportunitatea aduce cele mai mari câştiguri iar cei care scapă momentele prielnice care câteodată sunt unice sunt cei care pierd cel mai mult.
Inca sunt multi cei care cred ca nu isi au opusul. Ca activitatea desfasurata nu isi are reversul.
In cazul celor ce se asociaza mic-mafiot, ca Mazare, reversul este usor de intuit. Ai petrecut in club alaturi de femei frumoase? Te asteapta boratii in parnaie! Ai probat uniforme ,,fancy"? Ai bagat mainile in buzunarele altora?
Spui ca ai scos Mamaia din anonimat! La Mamaia este o cocalareala de tot plansul, unde terasele fac intrecere care sa dea muzica mai tare, de nu se intelege om cu persoana! Ce sa-ti povestesc! De-aia se inghesuie romanii la bulgari, de frumos ce e la Mamaia. Las-o jos ca macane!
Ai furat, acum platesti! Si sa-ti fie rusine, desi ma indoiesc ca stii ce e aia!
dar tu Radule ajungi exact unde meriti.
Si fireste expertii care au facut aceste ticalosii ar trebui sa ia cele mai mari pedepse