Postarea lui Mandachi de pe Facebook:
„Fără niciun dubiu, Primul metrul de autostradă din Moldova a devenit loc de ”pelerinaj”. Este mai vizitat decât multe alte obiective turistice de prin zonă.
Lângă celebrul petec de autostradă, avem și două mașini tamponate, care au rolul de a avertiza poporul pe ce drumuri catastrofale circulă.
Autoturismele bușite sunt expuse în ideea de a-i trezi pe cei indiferenți, care hibernează și se prefac că nu înțeleg ce pericole planează pe străzile morții din România.
Aceste două mașini sunt foarte importante pentru mine și de fiecare dată când le văd (deși vin foarte des în ”vizită”) mă încearcă o panică, pentru că realitatea pare desprinsă dintr-un film horror.
Dar îmi sunt și foarte dragi, pentru că am convingerea că au produs o doză mare de conștientizare pentru mulți români, care s-au holbat cu luare aminte la ele și le-au pozat respectuos. Cu băgare de seamă. Este vorba despre o vechitură de BMW Seria 3 și un hârb de Logan. Le-am cumpărat pe câțiva lei, și din 15 martie stau cuminți la autostradă. Pentru mine, valoarea lor este nemăsurată.
Cei mai mulți ”turiști” sunt români inteligenți, care se fotografiază cu autostrada civilizat, apoi zâmbesc cu amărăciune, pentru că își dau seama că suntem condamnați să avem doar un metru în Moldova și câteva bucățele în toată țara. Mai pe românește, oamenii realizează adevărul nu foarte complicat: că suntem luați de proști. Cu toții.
E un sentiment ciudat să întâmpin turiștii, care la contactul vizual cu ”autostrada” râd în primă fază, apoi își iau un aer trist. Unii chiar oftează. Pe bună dreptate, e de-a ”râsu-plânsu”. Ba chiar mi-am făcut prieteni noi dintre cei care au poposit aici. Oamenii mă încurajează și mă motivează să nu mă opresc din lupta mea cu cei care ne iau de proști. Pe toți.
- Mă duc pân' la autostradă...
- Aaa, da, la autostradă... Drum bun!
Ajung. Toate roțile de la Logan furate. Evident, și roțile de la BMW furate, că altfel nu se asortau. Au jecmănit și oglinzile.
Buuun așa!
Am decis ca de data asta, să-i dau pe mâna Poliției pe hoțomani. Mă mir că n-au venit cu remorca să ridice ambele mașini, măcar știau o treabă. În fotografii se văd roțile turtite. Nu ar fi putut fi duse decât la fier vechi pentru câțiva lei, așa că dacă sunt colectori de fier vechi de bună credință, dați-mi roțile înapoi (vă plătesc eu paguba) și dați informații Poliției despre tâlhari.
Îmi vreau roțile ondulate înapoi! :((((
Pe toți ceilalți, vă aștept, ca și până acum, cu mult drag și recunoștință la PRIMUL ȘI SINGURUL METRU DE AUTOSTRADĂ DIN MOLDOVA. Vă iubesc!”
Prea face pe printesa, cand stia bine la ce se expune.
Noroc cu hotii, caci altfel nu eram cunoscuti in lume.
in caz ca nu te-ai prins, cele doua masini sunt pe un teren privat, puse acolo cu un scop clar, nu abandonate in pustiu. deci este furt. infractiune. caz penal. mentalitatea asta de ev mediu ("victima este vinovata") este scuzabila doar daca esti lobotomizat.
Dacă am plantat at 2 cireși in câmp să mă aștept să mănânce doar hoții din el. Dacă asa vedem lucrurile să nu ne mire că trăim in țara pe care o merităm. Mașinile respective sunt pe proprietate privata, ceea ce au făcut uni se cheamă furt(punct).
Paradoxal, exemplul tau cu ciresii e chiar adevarat: am un cires pe proprietatea bunicilor de la tara si aproape niciodata nu am mancat cirese din el. De ce? Cum dadeau in copt, ma calcau hotii. Pana la urma hotii au mers pana acolo incat l-au taiat de tot ca sa il faca lemn de foc. Si tine cont ca ciresul era in mijlocul viei, nu in mijlocul campului.
Da, asta e realitate in Romania, din pacate: daca lasi bunul nepazit, te calca hotii. Vorbesc din experienta, nu din carti.
cat despre masini, stiu cazuri de masini accidentate pe A1, lasate acolo peste noapte, care a doua zi patisera exact ca masinile lui Mandachi. deci nu e ceva nou.
atunci sunt convins ca sareai in apararea amaratilor de hoti...
hai sictir!
Cum sa nu fure omul de rind cind ii are ca modele pe conducatorii tarii? Mai ales cind abia traieste de pe o zi pe alta.
Trebuie sa iesim la vot si sa dam jos ciuma rosie!
singurii care pot face ceva sunt 1-2 milioane care muncesc cinstit si tin in spate din taxele lor tot bugetul statului. aia ar trebui sa intre in greva fiscala sau sa emigreze.. sa va furati intre voi si ficatii..