O nouă promisiune electorală a PSD: Și elevii ar putea beneficia de transport gratuit cu trenul

de Redactia     HotNews.ro
Luni, 20 mai 2019, 15:35 Actualitate | Esenţial


Trenuri
Foto: Hotnews
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că este posibil ca şi elevii să beneficieze în viitor de transport gratuit cu trenul, cum au în prezent studenţii.

Întrebat de ce elevii nu pot călători gratis cu trenul, așa cum o fac studenţii, ministrul Budăi a spus: "Nu avem nicio intenţie să scoatem subvenţiile pentru studenţi din calcul. Noi le-am dat, noi le vom păstra. Considerăm că studenţii circulă în acest moment mult mai des decât elevii. Probabil, pe viitor ne vom gândi şi la extinderea acestei măsuri, dar acum suntem în această situaţie şi noi asigurăm că atât timp cât suntem la guvernare, nu avem de gând să o scoatem. Pe viitor ne putem gândi şi la extinderea acestei măsuri şi la elevi".

Prezent la aceeaşi conferinţă de presă, ministrul Turismului, Bogdan Trif, a arătat că acest sector are foarte mult de câştigat prin faptul că studenţii merg mai des la mare de când călătoresc gratis cu trenul.

"Ne ajută foarte mult din punct de vedere turistic, pentru că ştim, studenţii au un buget restrâns pentru vacanţe şi atunci această măsură chiar a venit în întâmpinarea lor. Sunt foarte mulţi studenţi care vin la mare profitând de acest drept şi călătorind cu trenul în mod gratuit. Deci, categoric, nu o să scoatem această măsură", a spus ministrul Bogdan Trif, lider al PSD Sibiu, citat de Agerpres.

Cei doi miniştri au participat luni, la Sibiu, la o întâlnire cu pensionarii.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1486 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    mda (Luni, 20 mai 2019, 15:37)

    liviu_ [utilizator]

    si pe avion, vapor, goondola...
    cat mai multe promisiuni, poate-poate mai castigat 3 voturi!
  • +4 (4 voturi)    
    Promite orice (Luni, 20 mai 2019, 15:39)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    PSD promite orice, numai sa scape Marele Sef Dragneev, borfasul ordinar si groparul RO, de PUSCARIE !
  • +2 (2 voturi)    
    Vor primi bani sa calatoreasca ! (Luni, 20 mai 2019, 16:03)

    BogdanAngheluta [utilizator]

    PSD promite sume consistente pentru cei care au curajul sa reziste 5 ore in tren pentru 200km.
  • +2 (2 voturi)    
    omul asta (ministrul) (Luni, 20 mai 2019, 16:19)

    mos ion roata [utilizator]

    are impresia ca el le-a dat si el le pastreaza. Defapt el le-a luat de la noi si le-a dat pomana electorala.
  • +1 (1 vot)    
    totusi, cu parola! (Marţi, 21 mai 2019, 0:13)

    young_e [utilizator]

    adica sa fie gratis, da, insa numai pt cei care stiu parola. cine nu o stie, AMENDA!
  • 0 (0 voturi)    
    Comment sters de user (Marţi, 21 mai 2019, 11:40)

    Elfu [anonim]



Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version