Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, i-a criticat, luni, pe cei care se bucură că fostul primar al Constanței este adus în țară din Madagascar pentru a fi încarcerat, spunând că le dorește să aibă parte de aceeași dreptate pe care a avut-o și fostul edil în procesul în care a fost condamnat la nouă ani de închisoare.

Radu Mazare (foto arhiva)Foto: Agerpres

"Nu am vorbit cu el (Radu Mazăre -n.r.). Un singur lucru vreau să spun: am văzut că foarte mulți se bucură de situația în care se află Radu. Mie atitudinea asta a lor, lipsa oricărei culturi politice, a oricărei analize critice a situației de fapt, niciun fel de aplecare asupra drepturilor și libertăților omului îmi aduce aminte de comportamentul gărzilor roșii a lui Mao din perioada marii revoluții culturale. Eu am o singură mare rugăminte la Dumnezeu - ca toți acești oameni să aibă parte în viața lor de dreptatea pe care Radu Mazăre a avut-o în acest proces în urma căruia avem o condamnare. Câtă dreptate a avut el aici, când a fost judecat, atâta dreptate, în momentele când o să aibă nevoie, să aibă și acești oameni din partea lui Dumnezeu", a declarat Alexandru Mazăre, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), unde are proces.

Radu Mazăre este în custodia Poliției Române, au anunțat luni dimineață reprezentanții instituției. Surse judiciare au declarat că fostul primar al Constanței va sosi pe Aeroportul Henri Coandă București luni seară, la ora 20.10, fiind posibil ca aeronava cu care vine Radu Mazăre să aibă escală la Paris.

Potrivit procedurilor, după ce este adus în țară, fostul primar trebuie încarcerat și apoi plasat în perioada de carantină de 21 zile.