Ministrul Tineretului şi Sportului: Toate taberele vor trece la consiliile judeţene până în 2020
"Ministerul Tineretului şi Sportului deţine al doilea patrimoniu din România după Ministerul Culturii. La ora actuală nu putem investi în toate taberele pe care le avem în România. Vom trece taberele la consiliile judeţene, asta însemnând că vor trece şi direcţiile judeţene pentru tineret şi sport. Cluburile sportive vor trece în administrarea primăriilor. Asta înseamnă descentralizare, e un proces de lungă durată, este foarte adevărat", a declarat Bogdan Matei.
Ministrul a precizat că în discuţie sunt aproximativ 500 de tabere care urmează să fie transferate consiliilor judeţene pentru a investi în ele.
"Anul acesta, ministerul investeşte în tabere, dar cu precădere în taberele care se adresează programului ARC, pe care îl avem în parteneriat cu Ministerul Românilor de Pretutindeni", a adăugat ministrul.
Bogdan Matei a fost prezent în judeţul Arad pentru a vizita câteva obiective de investiţie din domeniul sportului.

Se vor întoarce și studenții în amfiteatre din semestrul al doilea? Universitatea București: Cursuri online în continuare, cu mici excepții. UBB: Se conturează varianta hibrid
INTERVIU cu ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu: Prin trecut și „milionul de mesageri români din Germania, ne leagă de această țară și germani un extraordinar patrimoniu comun”
Kremlinul ripostează, după imensul succes online al anchetei lui Navalnîi despre "palatul lui Vladimir Putin" / Tinerii se mobilizează în special pe Tik Tok pentru protestele anunțate sâmbătă în întreaga Rusie
Cutia neagră a banilor publici. Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat anul trecut o sumă record de 750.000 de lei Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva", ctitorită de PF Daniel. Ani la rând Curtea de Conturi a constatat nereguli la SCC
Oamenii invizibili: Bolnavii cronici nu se pot programa la vaccinare din cauză că statul român nu a știut niciodată câți sunt / "Dacă ar exista registre de pacienți, ar dispărea toate serviciile și decontările fictive"