Persoane necunoscute au pătruns prin efracție, în noaptea de joi spre vineri, în Liceul Tehnologic din Belcești, județul Iași, și au ars 10 cataloage. A fost distrus și calculatorul directorului, au declarat surse judiciare Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Reprezentanții Poliției Iași au declarat, la rândul lor, că polițiștii sunt la fața locului și au început o anchetă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Iași, Sabina Manea, a afirmat că liceul este dotat cu camere video.

„S-a pătruns prin efracție în Liceul Tehnologic din Belcești. Au ars 10 cataloage și calculatorul directorului. A fost demarată o anchetă imediat. Unitatea este dotată cu camere video și deja au fost preluate imaginile”, a declarat Manea.

Potrivit acesteia, prioritară este acum refacerea situației școlare, lucru care este posibil având în vedere că există carnetele de note, lucrări și notițele profesorilor.