Comunitatea Declic organizează, duminică, 19 mai, de la ora 18.00, în Piața Victoriei din București, manifestația ”Toți pentru Europa”. Evenimentul are ca scop motivarea cetățenilor să iasă la vot pe 26 mai, la alegerile europarlamentare. Evenimentul face parte dintr-o mișcare mai amplă la nivel european, urmând ca manifestații să aibă loc simultan în 49 de orașe din 13 state UE.

HotNews.roFoto: Hotnews

În cadrul manifestației va avea loc un concert, cu trupele Vama, Omul cu șobolani, Taxi și Emil. Corul Sound Choir va intona imnul Uniunii Europene, iar Funkoteca va anima atmosfera pentru toți participanții din piață. Toți artiștii participă pro bono la eveniment.

4.000 de oameni, membri ai comunității Declic, vor realiza o coregrafie specială, pentru a transmite mesajul ”România iubește Europa”. Vor urca pe scenă personalități din diferite domenii, fără implicare politică. Printre cei care vor transmite pe scenă un mesaj de mobilizare la vot sunt filosoful Mihai Șora, artistul Tudor Chirilă, actorii Marius Manole și Mihai Călin și alții.

”Ieșim pentru a le spune celor ce încă nu s-au decis să participe la alegeri că de votul lor depinde viitorul Europei. Manifestăm pentru a încuraja tinerii să iasă la vot. \uD83C\uDDEA\uD83C\uDDFA Nu dăm culoare politică manifestației. Însă îi dăm spirit european. Pregătim activități interactive, o scenă care să te surprindă, muzică care să te convingă să îți scoți prietenii la vot”, anunță organizatorii, pe Facebook.

Evenimentul ”Toți pentru Europa” face parte dintr-o serie de acțiuni care vor avea loc în 19 mai în 49 de orașe europene, precum Berlin, Viena, Budapesta, Amsterdam, Varșovia și Stockholm, din 13 țări, printre care Germania, Austria, Polonia, Ungaria, Olanda și Suedia. Sute de mii de oameni vor ieși simultan pentru a își arăta solidaritatea. În România, acțiunea se va desfășura simultan în 7 orașe, iar românii din diaspora vor organiza propriile evenimente la Madrid, Milano, Barcelona, Londra, Paris și Zurich.