SUA nu se pregătesc pentru un război cu Iranul în ciuda escaladării recente a tensiunilor, a spus președintele Donald Trump, potrivit euronews.

HotNews.roFoto: Hotnews

Trump a calificat drept ”fake news„ relatările potrivit cărora Casa Albă ia în calcul trimiterea a nu mai puțin de 120.000 de soldați americani în Orientul Mijlociu în cazul în care Iranul accelerează programul de înarmare nucleară.

El le-a spus reporterilor că nu va ezita să acționeze, dar nu intenționează să trimită trupe și speră că nu va fi cazul să ia în calcul acest scenariu.

Secretarul de stat Mike Pompeo a transmis același mesaj la sosirea Soci, în Rusia, pentru discuțiile cu omologul său și cu președintele rus Vladimir Putin.

”În mod clar nu căutăm un război cu Iranul”, a spus Pompeo. ”Politica noastră a fost consecventă... așteptăm ca Iranul să se comporte ca o țară normală. Asta este ceea ce cerem noi. Poziția noastră nu s-a schimbat. Le-am transmis foarte clar iranienilor că, dacă interesele americanilor sunt atacate vom răspunde cu siguranță în mod corespunzător”, a declarat secretarul de stat al SUA.

Tensiunile dinte cele două state au escaladat săptămâna trecută când președintele Iranului Hassan Rouhani a dat un ultimatum de 60 de zile statelor europene și Chinei să vină cu un plan pentru a proteja țara sa de sancțiunile impuse de Trump, după retragerea SUA din acordul nuclear.

Tensiunile s-au intensificat duminică în momentul în care autoritățile din Arabia Saudită a susținut că două tancuri petroliere au fost atacate în largul coastei Emiratelor Unite Arabe. Unul din cele două tancuri urma să fie încărcat cu petrol nerafinat în portul Ras Tanura, pentru a fi livrat clienților companiei de stat Saudi Aramco, în SUA. Atacul nu a provocat victime sau scurgeri, dar a cauzat avarii ale structurilor celor două tancuri.

Duminică, alte patru nave comerciale au fost atacate, în apropierea apelor teritoriale ale Emiratelor Arabe.