Barometrul Inscop: PNL, avans minor în fața PSD în rândul celor care își exprimă o opțiune de vot / 39% dintre alegători spun că vor merge ”sigur” la europarlamentare
Totodată, majoritatea românilor sunt de acord cu decizia președintelui Klaus Iohannis de a convoca un referendum privind situația Justiției, pe 26 mai 2019.
Intenția românilor de a se prezenta la urne la alegerile europarlamentare a fost măsurată pe o scală de la 1 la 10. Dintre respondenți, 39,2% au ales varianta 10, adică vor merge sigur să voteze, iar 11% au ales varianta 1, adică sigur nu vor vota. La ultimele alegeri europarlamentare (25 mai 2014), nivelul prezenţei la vot în România a fost de 32,4% dintre alegătorii înscrişi pe listele electorale.
Comparativ cu luna martie 2019, se remarcă o creștere semnificativă a procentului celor care au ales opțiunea 10 (”sigur voi vota”) la întrebarea privind prezența la vot, de la 26,9% la 39,2%, pe fondul apropierii scrutinului pentru Parlamentul European și, probabil, a convocării referendumului pe tema Justiției.
Dintre românii care își exprimă o opțiune de vot, ceea ce reprezintă 63,1% din eșantion, 27,6% intenționează să voteze cu PNL (față de 26,3% în martie), iar 25,5% cu PSD (față de 26,9% în martie). Urmează Alianța 2020 USR-PLUS cu 16,5% (față de 15,3% în martie 2019), ALDE cu 9,2% (9,3% în martie) și Pro România cu 9,1% (același scor ca în sondajul precedent).
UDMR înregistrează o intenție de vot la limita pragului electoral de 4,8% (față de 5% în martie). Pentru PMP și-au exprimat intenția de vot 3,9% dintre respondenți (față de 4,4% în martie). 1,1% dintre cei chestionați au ales UNPR, 0,6% PSR, 0,5% PRU, 0,3% PSDI, 0,2% BUN, PRO DEMO 0,2%. Cei doi candidați independenți, Gregoriana Tudoran și George Simion, sunt cotați cu o intenție de vot de 0,3%.
Dacă luăm în considerare doar respondenții care declară că sigur vor merge la vot în ziua alegerilor (cei 39,2% din populație care aleg varianta 10 la întebarea privind prezența la vot), constatăm modificări ale procentelor obținute de partidele/alianțele politice măsurate. Astfel 26,4% dintre respondenți declară că ar vota cu PSD, iar 26,1% cu PNL. Urmează Alianța 2020 USR-PLUS cu 20,1%, Pro România cu 8,5%. S-ar situa sub pragul electoral două partide parlamentare: UDMR cu 4% și PMP cu 3,5%. Urmează UNPR cu 1,0%, PRU cu 0,5%, PSDI cu 0,5%, George Simion cu 0,5%, BUN cu 0,2%, PSR cu 0,2%, Gregoriana Tudoran cu 0,2%.
În ceea ce privește referendumul, 59% dintre respondenți sunt de acord cu decizia președintelui Klaus Iohannis de a convoca un referendum privind situația Justiției, pe 26 mai 2019, în timp ce 23,8% își exprimă dezaprobarea. Procentul celor care nu știu sau nu răspund este de 17,2%.

K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Vaccinarea profesorilor rămâne prioritate doar în vorbe / Sindicate: Nu pot să se programeze, unora le este teamă să meargă la școală nevaccinați / Cazul concret a două învățătoare
Afacere păguboasă pentru stat: Peste 90 de milioane de măști din Vietnam zac într-un antrepozit vamal, fără prea mari șanse de a mai fi folosite
Ghidul înregistrării unei persoane juridice în platforma de vaccinare anti-COVID: Cine si cum poate programa la vaccinare angajații unei firme
„Cel mai greu proiect de infrastructură al României”. Drulă: „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect” / Detalii despre Autostrada Unirii A8
ca probabil sub 30% ar fi raspuns ca vor participa?
oricum imi place ca tu scoti cifre din burta... 60% de unde l-ai scos?!
la o prezenta de 40% reprezinta 24% din total...
nasol
Dar 60% din 60%?
"Dintre românii care își exprimă o opțiune de vot, ceea ce reprezintă 63,1% din eșantion"
"privește referendumul, 59% dintre respondenți sunt de acord"
Doar interpretarea este burtologie.
Asta voiam sa spun prin varianta ultra-optimista.
chiar si acum cand isi bat joc in ultimu hal de tara asta... psd obtine 25%...
popor de prosti!
PSD are in acest caz 15% si nu 30-40%.
Dar asa cum a demostrat la Iasi si Galati, PSD are capacitatea in rural de a mobiliza toti alegatorii.
De aici vine o diferenta foarte mare datorata indiferentei celor care cred ca in Romania lucrurile se desfasoara normal.
Cata vreme lumea nu vine la vot, PSD se mobilizeaza exemplar (vezi Iasi) si amarati aia adusi cu autocarele sunt o masina de vot formidabila.
Nu e o mare parte din populatie, sunt 15% si o mare parte din populatie care nu voteaza si face jocul PSD.
psd ne-a bagat in ue
ante-psd a ratat schengen...
Multi da prosti, iar ceilalti nu merg la vot ..
Nu uita ca motivul pentru care nici un partid nu misca pe cei 60% ce nu voteaza este ca NU AVEM PARTIDE DE DREAPTA. Sau partide care declara ca scad taxele si ca asta este scopul lor in viata.
De partea cealalta, multi nu ies fiindca, zic ei, nu au cu cine. Asadar, prezenta la vot mica = scor mare PSD.
PS: cum a zis cineva pe site-ul asta, daca iesiti la gratare pe 26 mai, nu uitati sa ascultati maneaua lu' Guta, pe ea o veti asculta inca 4 ani, cel putin, eventual tradusa in ruseste.
QED ...
Fara acest examen, ori ne conduce gloata, ori ne trage in jos. In plus ofertele electorale sunt facute pentru mintea gloatelelor analfabete, sau cel putin trebuie luate si ele in considerare in formularea programelor electorale.
dar te-ai gasit tu acum, superiorule...
p.s. nicusor dan a spus ca poporul nu greseste niciodata!
Parerea mea e ca democratia nu functioneaza asa, out of the blue... pana nu punem bazele acolo, jos, la contractul social dintre noi, nu vom avea parte decat de ura, divizare, ma rog, orice le trebuie marilor puteri ca sa ne controleze mai usor, nu ca la ele nu ar fi la fel, numai ca nu exista altii "mai tari" care sa ii santajeze.
PS: a nu se intelege ca am aderat la minciuna borfasilor referitoare la UE, ci din contra, cei care ne vor divizati acum sunt altii...
PSD+ALDE = 52%, fara UDMR
PNL+2020+PMP=27.6+16.5+4 = 48 %
Diferenta de azi intre blocurile politice 2% as zice, situatia se poate rasturna oricnad, prin metode specifice. Eu nu imi dau seama cum va juca PRO Romania, stiu ca sunt PSD-isti, dar nu ii vad stand la masa nici cu Dragnea, nici cu Orban si Basescu.
Desi, naiba stie, "liberalii" lui Tariceanu au stat binemersi la masa PSD.
Ramane de vazut cu cine va juca UDMR. Logica ar spune ca cu PSD, ca jaful sa continue.
E bine ca s-a mai redus diferenta, la alegerile acestea nu exista invingatori clari, poate lumea se mobilizeaza mai bine si la celelalte, e bine sa iasa din mentalul colectiv ca PSD sunt stapani si ca oricum vor castiga. Sper ca actuala stare de fapt sa dureze pana la locale si apoi la parlamentare, caci istoria ne invata ca se intampla rar si pentru o durata scurta. Romanii, chiar daca se leapada cand le ajunge cutitul la os, se intorc la PSD imediat, sunt mult mai intoleranti cu greselile unei guvernari non PSD, decat cu astia.
Oricum, orice majoritate s-ar forma, va fi una fragila, marcata de jocuri de culise si tradari, de ambele parti.