SUA au lansat un război psihologic în Orientul Mijlociu, a denunţat duminică Hossein Salami, comandantul şef al Gardienilor Revoluţiei, corpul de elită al forţelor armatei iraniene, într-o intervenție în Parlament, transmite Reuters, citând un purtător de cuvânt.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Comandantul Salami a prezentat analiza potrivit căreia americanii au lansat un război psihologic pentru că plecările şi venirile forţelor lor în regiune sunt în cele din urmă un lucru comun", a spus acelaşi purtător de cuvânt.

Ministerul american al Apărării a aprobat vineri o nouă desfăşurare de forțe în Orientul Mijlociu- rachete Patriot, un avion cargo și un bombardier B-52- pentru a monitoriza regiunea în condițiile în care administrația Trump vorbește despre ”indicii clare” privind amenințări ale Iranului la adresa forțelor americane desfășurate în zonă.

Această decizie a intervenit pentru a semnala clar Teheranului că orice atac împotriva intereselor Washingtonului sau ale aliaţilor săi vor fi sancţionate, a explicat duminică consilierul american pentru securitate naţională John Bolton.