Un copil de opt luni a murit sâmbătă spre duminică la Spitalul de Pediatrie din Galați, după ce sâmbătă acesta a fost strâns de gât de mama sa, cunoscută ca suferind de depresie. Mama e internată la psihiatrie, după ce a încercat să se sinucidă, și va fi supusă unei expertize psihiatrice și ar putea fi acuzată de omor calificat.

HotNews.roFoto: Hotnews

Mama, de 35 de ani şi copilul de opt luni au fost găsiţi, în stare gravă, de tată, un bărbat de 40 ani. Femeia era într-o baltă de sânge, iar copilul în stare de inconştienţă. A sunat la 112 şi la faţa locului a sosit un echipaj SMURD, potrivit Agerpres.

Femeia este cunoscută ca suferind de depresie, iar la sosirea ambulanţei aceasta avea venele tăiate.

Ambulanţa a făcut manevre de resuscitare asupra copilului, reuşind să-l stabilizeze hemodinamic şi să-l transporte la spital. În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, bebelușul a murit, au declarat surse medicale, pentru corespondentul MEDIAFAX.

„Din primele verificări s-a constatat că femeia suferă de depresie, fiindu-i administrate medicamente în acest sens, iar când soţul, împreună cu celălalt fiu, s-au întors de la cumpărături, aceasta le-a spus că l-a sugrumat pe celălalt copil al lor”, au spus reprezentanții IPJ Galați.

După moartea copilului, anchetatorii vor solicita realizarea unei expertize psihiatrice pentru a stabili încadrarea faptei. În funcție de rezultatele expertizei, femeia care și-a omorât copilul ar putea fi acuzată de omor calificat.