Președintele Klaus Iohannis a participat sâmbătă la primul miting electoral din țară, chiar la Iași, unde, în urmă cu trei zile, social-democrații au încercat să boicoteze summit-ul UE de la Sibiu prin organizarea unei manifestații de amploare care s-a soldat însă și cu proteste anti-PSD, Liviu Dragnea având nevoie de protecția jandarmilor. Iohannis a afirmat că de doi ani de zile PSD nu face altceva decât să îndoaie legile pentru a scăpa de justiție și i-a îndemnat pe oameni să voteze pe 26 mai.

HotNews.roFoto: Hotnews

Anterior mitingului, președintele și-a lansat cartea Eu.ro, prilej pentru a relua atacurile la adresa guvernării PSD-ALDE pe tema justiției, a statului de drept și a proastei guvernări, îndemnând publicul să voteze DA la referendumul din 26 mai.

UPDATE 18.40: Mitingul PNL de la Iași s-a încheiat.

UPDATE 18.13: PreședinteleKlaus Iohannis i-a îndemnat pe ieșeni să meargă la vot pe 26 mai:

  • Foarte frumos aici, dragii mei.
  • O echipă foarte bună care s-a prezentat astăzi aici și m-am bucurat că m-au invitat și pe mine. Am fost de multe ori aici. Cred că este a șasea sau a șaptea vizită aici la voi. Parcă îmi place din ce în ce mai mult.
  • Am venit pe jos, am întâlnit foarte mulți oameni. Parcă nu bate cu filmul pe care l-am văzut alalteieri, oameni foarte calzi, foarte primitori
  • Mă întreabă unii de ce trebuie să facem referendum. Mi-amintesc foarte bine că au venit niște oameni inimoși să-mi spună că Iașiul are nevoie de autostradă și așa este. Și atunci de ce nu se face?
  • Avem unii infractori care s-au cocoțat în vârful statului. Așa nu se poate.
  • Dacă pierdem independența justiției, atunci pierdem și șansa pentru a avea autostrăzi, spitale, grădinițe și școli. Dacă îi lăsăm pe ei să ne strice țara, atunci românii sunt cei care vor plăti. Așa nu se poate!
  • Ne dorim lucruri simple. Îmi doresc o justiție dreaptă, o justiție independentă, asta vrem, nimic complicat. Doar că ei nu doresc acest lucru, sunt puțin condamnați penal, alții au procurorii pe urmele lor si ce s-au gandit - să ne cocoțăm în fruntea statului și să îndoim legile. E trist, dar adevărat.
  • De doi ani încearcă să îndoaie legile ca să scape.
  • Nu putem să folosim aceleași metode, fiindcă noi nu suntem hoți. Ce e de făcut? E simplu! Trebuie să mergeți la vot!
  • Aștia care au fost la voi acasă și au încercat să vă umilească, stați liniștitiți, nu au reușit, spun că alegerile nu contează.
    Spun asta cu referendumul e o poveste. Nici europarlamentarele nu contează. Asta vă spune gașca aceea care încearcă să pună mâna pe România. Nimic mai fals. Votul vostru contează. Alaltăieri am avut un summit. Am adus Europa în România. Au venit în România toți liderii europeni și atunci am învățat un lucru important.
  • În Europa, România contează! În Europa, votul românilor contează, locul nostru este în Europa. Voi sunteți Europa! Să arătăm lumii că noi nu suntem un neam de hoți, ci un neam de oameni cinstiți, pentru toate acestea mergem la vot, pentru viitorul nostru, pentru viitorul copiilor, pe 26 mai mergem să votăm!

UPDATE 18.08: Ludovic Orban: ”Comuniștii lui Dragnea au îndrăznit să vină la Iași și să-i numească pe ieșenii care au protestat derbedei”.

”Avem un examen electoral extrem de greu. (...) Aștia sunt niște oameni care vor să distrugă România”.

UPDATE 17.58: Rareș Bogdan: ”Vreau să mulțumesc singurului oraș care i-a alungat de două ori pe pesediști într-o lună. Să vă fie frică, pesediștilor! Moldova se ridică! În democrație, hoții stau la pușcărie nu în Parlament sau în sediile de partide!”.

UPDATE 17: 55: Candidații PNL la alegerile europarlamentare sunt prezentați de președintele liberal Ludovic Orban.

UPDATE 17.52: Votul la referendum va fi o moțiune de cenzură împotriva guvernului Dăncilă-Dragnea, susține Raluca Turcan.

UPDATE 17.40: Candidatul PNL Siegfried Mureșan o ia pe urmele premierului și confundă Iașiul cu Neamțul, dar se corectează repede. El susține că europarlamentarii liberali se vor bate pentru autostrada Unirii.

UPDATE 17.30: Vorbește președintele PNL Iași, Gheorghe Flutur: ”Președintele Klaus Iohannis a adus Europa în inima României și azi a adus-o și la Iași. Adversarii noștri au vrut să ne scoată din Europa”.

”PSD-ul crede că pot conduce România cu jandarmeria, or, acest lucru nu se poate”, a mai susținut Flutur.

UPDATE 17.26: Mitingul PNL a început în Piața Unirii din Iași. Potrivit Ziarului de Iași, în piață sunt aproximativ 7.000 de oameni. Președintele Klaus Iohannis ar urma să își facă apariția în jurul orei 18.00, potrivit agendei oficiale.

Potrivit Ziarului de Iași, cu circa jumătate de oră înainte de startul mitingului PNL, în Piața Unirii sunt prezenţi în jur de 5.000 de simpatizanţi. Circulația rutieră este oprită, dar accesul pietonal este nerestrictionat. Mitingul urma să înceapă la ora 17.00.

HotNews va transmite live principalele declarații de la miting

.