Președintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă la Forumul Educației, organizat la Iași, că România se confruntă cu multe obstacole, pentru că actuala guvernare are alte priorități decât românii. Șeful statului a spus că a auzit că un ”infractor-șef” a zis că Iohannis reprezintă interese străine, însă, a subliniat liderul de la Cotroceni, ”Iohannis reprezintă interesele străine PSD, dar reprezintă interesul românilor” care vor școli, spitale și autostrăzi.

IohannisFoto: Captura Privesc.eu

”PSD-istii vorbesc prostii despre summit, nu i-a invitat nimeni, pe bună dreptate. Guvernarea are alte priorități decât românii. România se confruntă cu numeroase obstacole care ne împiedică să folosim aceste proiecte europene”, a spus Iohannis.

Șeful statului a răspuns acuzațiilor potrivit cărora acesta ar reprezenta interesele străine.

”Dau drumul la un post de știri și aflu acolo, un infractor șef, șeful infractorilor zice așa – că Iohannis reprezintă interese străine. Nasol. Hai să vedem cum e cu interesele. Dacă vorbim de educație, interesul românilor este să aibă o educație de calitate. Eu reprezint interesele românilor care vor educație. Reprezint români care vor autostrăzi. Aud că sunt români care vor spitale. Pe PSD educația nu o interesează. Despre autostrăzi nu se mai vorbește. Educația, spitalele, autostrăzile nu sunt interesele PSD-ului. Iohannis reprezintă interesele străine PSD, dar reprezintă interesul românilor”, a mai declarat șeful statului.

Reacția președintelui vine după ce

Liviu Dragnea a lansat la mitingul de la Galați un nou atac la adresa lui Klaus Iohannis, spunând că Iohannis a profitat de faptul că „a fost singur” și a atacat România, Guvernul, democrația și justiția.