Comentând protestele cu care a fost întâmpinată, în ultimele două zile, la Cluj, Arad și în Timiș, premierul a susținut că românii trebuie "să se manifeste civilizat", mai ales că la București se află "și presă din alte state europene și nu vrem să dăm o imagine României care nu este conformă cu realitatea". Deși există imagini cu protestatarii care au întâmpinat-o la Cluj, unde au alergat după ea, fiind nevoie de jandarmi pentru a-i opri pe manifestanți, Viorica Dăncilă a susținut că presa nu a reflecat realitatea și că nu a fost "alergată". "Guvernul este destul de curajos și nu poate fi alergat".
Viorica Dăncilă a declarat, vineri, la finalul unei vizite în comuna timișeană Giarmata, unde, de asemenea, a fost așteptată de protestatari, că "fiecare are dreptul la o părere, dar criticile trebuie spuse politicos".
"Eu cred că într-o democrație, fiecare partid trebuie să își spună punctul de vedere, dar într-o lume civilizată, într-o lume în care există respect, aceste lucruri se pot spune într-un mod politicos, într-un mod care să arate că poți să vii cu argumente, și nu cu jigniri și cu violență. Oamenii pot protesta, este dreptul lor, dar cred că mulți dintre români nu pot înțelege și nu pot accepta modul în care se manifestă. În momentul în care vii cu violență, vii cu jigniri, înseamnă că nu ai argumente", a susținut Viorica Dăncilă.
Ea a mai spus că "noi, românii, nu suntem cum vor să ne zugrăvească unii care consideră că a jigni îi face mai puternici, că a dezbina este obiectivul nostru de țară".
Deși există imagini cu protestatarii care au întâmpinat-o la Cluj, Arad sau în Timiș, Viorica Dăncilă a susținut că presa nu a reflectat corect ceea ce s-a întâmplat.
"Modul în care am văzut că a fost reliefată o parte a vizitei pe care am făcut-o în diferite localități, mă refer aici la Cluj, unde am auzit că guvernul a fost alergat… Eu cred că trebuie să dăm informații corecte. Guvernul nu poate fi alergat și, în altă ordine de idei, suntem un guvern destul de curajos", a declarat Dăncilă.
Ea a ținut să transmită că nu o să se "sperie de unul sau altul care țipă" și că "e foarte important să ne manifestăm într-un mod civilizat", mai ales că la București se află și jurnaliști străini, în condițiile în care România încă deține președinția rotativă a Consiliului UE.
"Românii întotdeauna au fost oameni civilizați, corecți, de ce să facem acum o altă impresie? Mai ales că încă deținem președinția rotativă și că, în afară de presa românească, este și presă din alte state europene prezente și cred că nu vrem niciunul dintre noi, indiferent de culoarea politică, să dăm o imagine României care nu este conformă cu realitatea", a adăugat Viorica Dăncilă.
Ea a fost asaltată la sosirea în comuna timișeană de autorități locale și județene, de subprefectul județului Timiș, președintele PSD Timiș, Călin Dobra și de șefi ai instituțiilor deconcentrate. Au fost aduși și câțiva copii îmbrăcați în straie populare, care au așteptat-o cu pâine cu sare. Muzica asurzitoare venită din boxele primăriei a acoperit scandările protestatarilor care au fost îngrădiți cu garduri de jandarmi la aproximativ 100 de metri de primăria comunei.
Și la Cluj, unde a mers joi, Dăncilă, a fost așteptată de peste o sută de protestatari, fiind nevoie de intervenția jandarmilor pentru a-i opri.
Premierul Viorica Dăncilă a ajuns la Institutul de Oncologie din Cluj-Napoca, dar a intrat pe o curte laterală, deoarece la intrarea principală se adunaseră peste 100 de protestatari. Când au aflat că premierul a ajuns în spital pe o cale de acces laterală, protestatarii au fugit în direcția acesteia, strigând „Demisia”, „Jos Guvernul”, „Noi nu vrem să fim conduși de hoți” și „Ne e silă de Dăncilă”.
Invatamantul profesional te asteapta la Videle.
Noi nu credem stiri d-astea cum ca 2-3 oameni te-ar huidui. E imposibil, mai ales ca reprezinti cel mai bun guvern de la Decebal si Traian incoace.
Ce alt guvern a mai reusit cresteri de salarii, de pensii, de deficit, de inflatie, de datorie externa, de risc financiar, toate simultan?
Ce alt guvern care a preluat rotatia la UE a reusit cu cateva saptamani inainte sa blocheze proceduri de preluare fonduri europene sau achizitii pentru ca e format din slugi incompetente?
Esti unica Veo, te iubim ! Si nu uita, ve veni si vremea ta. Ce vreme? Sa platesti pentru tot "binele" pe care ni l-ai dorit si ni l-ai facut ! Te vom recompensa pe masura. Fii sigura !