Sindicaliștii din Penitenciare anunță mitinguri saptămânale și un protest, în iunie, în Piața Victoriei

de N.O.     HotNews.ro
Vineri, 10 mai 2019, 14:11 Actualitate | Esenţial


Angajat din penitenciare
Foto: FSANP
Sindicaliștii din penitenciare vor organiza mitinguri, începând de luni, 13 mai, în fiecare zi de luni, miercuri și vineri, solicitând, printre altele, adoptarea statutului polițistului de penitenciare și plata orelor suplimentare, anunță Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP).

"Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP) împreună cu Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP), reprezentând 9.000 de membri de sindicat din totalul de 13.000 de salariați din sistemul penitenciar, anunță continuarea acțiunilor de protest declanșate în luna aprilie 2019. Începând cu luni 13 mai 2019, săptămânal, în fiecare zi de luni, miercuri și vineri, SNLP-FSSP organizează mitinguri în penitenciare, până la soluționarea revendicărilor", se arată într-un comunicat de presă al Sindicatului Național al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP), remis vineri MEDIAFAX.

Astfel, luni, 13 mai 2019, în fața Penitenciarului Aiud, se organizează miting de protest începând cu ora 11,00 iar la Penitenciarul Rahova, se organizează miting de protest începând cu ora 07,00 pe fondul refuzului salariaților de a intra în serviciu.

Sindicaliștii cer adoptarea statutului polițistului de penitenciare, proiect aflat la Camera Deputaților, publicarea de urgență a ordinului de ministru privind plata orelor suplimentare pentru perioada 2019-2021, plata muncii suplimentare necompensate cu timp liber, stoparea suprasolicitării și vulnerabilizarii personalului ca soluție pentru lipsa de resurse umane și financiare, precum și ca reacție managerială la dezacordul de a muncii suplimentar, plata cheltuielilor turistice pentru întreg personalul și nu doar pentru 17% dintre salariați, conform legii, plata începând cu 1 ianuarie 2019 a normelor de hrană și echipament la valoarea actualizată, asigurarea cadrului legal și bugetar pentru continuarea concursurilor de ocupare a posturilor vacanțe din sistemul penitenciar, asigurarea protecției juridice a salariaților prin implicarea instituției în acțiunile puse pe rol de deținuți, precum și punerea în plată a drepturilor salariale câștigate prin hotărâri judecătorești.

Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare avertizează că membrii de sindicat vor refuza munca suplimentară în tot sistemul penitenciar, din mai 2019, dar anunță și organizarea unui miting în Piața Victoriei cu peste 3.000 de participanți, în iunie 2019. Totodată, sindicaliștii precizează că vor face mitinguri succesive, mediatizate, în toate unitățile din sistemul penitenciar începând de luni, 13 mai 2019, incluzând blocarea sau întârzierea unor misiuni precum și refuzul personalului de a intra în serviciu, în condițiile în care nu este asigurată plata drepturilor salariale cuvenite.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















978 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version