Summit-ul de la Sibiu - Tajani: Europa are nevoie de reforme importante. Prima este revenirea la politică

de MH     HotNews.ro
Joi, 9 mai 2019, 17:18 Actualitate | Esenţial


Antonio Tajani
Foto: Agerpres
Europa are nevoie de reforme importante şi prima dintre aceste reforme este revenirea la politică, a declarat preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, joi, în intervenţia sa la summitul european informal de la Sibiu.

''Am spus conducătorilor europeni să se transforme din lideri la nivel naţional în lideri cu o viziune europeană şi am citat din cartea domnului preşedinte Klaus Iohannis, pe care ne-a făcut-o cadou şi în care vorbeşte despre o Europă politică'', a afirmat şeful legislativului european de la Bruxelles într-o conferinţă de presă în care a prezentat aspectele pe care le-a abordat în discursul său în faţa liderilor din UE.

''Am reinsistat pe rolul central al Parlamentului într-o Europă politică şi asta pentru că parlamentul este unica instituţie democratică aleasă direct de către cetăţeni şi am subliniat cât de importante, ca să nu spun, indispensabile sunt în acest moment anumite reforme. În primul rând, dreptul de iniţiativă, care să fie atribuit Parlamentului European. Suntem singurul parlament din lume care nu are drept de iniţiativă şi am cerut şi subliniat de altfel cât de important este să se consolideze politica de control a parlamentului şi mai ales dreptul de anchetă al Parlamentului European. Am reiterat că, pentru noi, Consiliul trebuie să se transforme într-o adevărată cameră legislativă, sigur, pe picior de egalitate cu parlamentul şi am reiterat şi faptul că nu se mai pot lua decizii cu vot prin unanimitate pe anumite subiecte. Este indispensabil să se ajungă la o alegere care să fie făcută cu majoritate'', a spus oficialul european, citat de Agerpres.

Potrivit lui Tajani, prima reformă constă în schimbarea mentalităţii, în faptul că statul naţional trebuie să facă lucruri care să fie şi în slujba Europei, în domenii precum schimbările climatice sau politica comercială. Oficialul european a spus că a subliniat cât de importantă este apropierea între Europa şi Statele Unite. Pentru că, în opinia sa, problema noastră nu e America şi problema Americii nu este Europa. ''Pentru noi toţi problema o reprezintă ofensiva comercială chineză. Şi acest lucru este valabil şi pentru Africa'', a spus Tajani, care a pledat pentru a se pune capăt polemicilor şi diferenţelor de politici între statele membre pentru a putea combate problemele cu care se confruntă UE.

Preşedintele PE a reiterat totodată și importanța desăvârişirii uniunii economice şi monetare şi a uniunii bancare. ''Am spus că sunt în favoarea unui buget pentru zona euro, însă bineînţeles că acesta trebuie să fie dezvoltat în cadrul Uniunii şi funcţionării Uniunii Europene. De asemenea, m-am exprimat în favoarea Ministerului Economiei şi Finanţelor la nivel european, însă acest lucru întemeindu-se pe o autentică armonizare fiscală''. Un alt aspect dezbătut, potrivit preşedintelui Tajani a fost politica de apărare, considerată a fi prioritară pentru consolidarea politicii externe a Europei.

















660 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    eu cred ca psd (Joi, 9 mai 2019, 17:32)

    liviu_ [utilizator]

    a facut mitingu asta jenant
    pentru ca latrina si romanica tv sa poata ignora summitul unde poate prindeau votantii lor cate ceva idei care ii trezeau la realitate (doamne fereste!)

    pe siteu latrina 3 se hiperbolizeaza un miting de tot kktu.... si se ignora o stire mult mai importanta...
    dar na... asta e cand esti sluga hotilor!
  • 0 (0 voturi)    
    PE (Joi, 9 mai 2019, 17:32)

    nicoR [utilizator]

    ar trebui mult redus sau chiar desfiintat. ca sa nu mai spun ce bani umfla. avem Consiliu, Comisie, ajunge. nu trebuie sa platesc si eu din taxe zeci de mii de euroi (daca pui si pensie si banii de "buzunar", personal auxiliar) pt niste locuri caldute la indivizi iesiti pe topoganul politic intern al diverselor tari .. 90% dintre ei n-au nici o contributie decat sa cheltuie banii ...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version