Liderii Uniunii Europene reuniți la summitul de la Sibiu au ieșit joi după-amiază, la finalul primei părți a dezbaterilor, în Piața Mare, unde sunt adunați mii de oameni și unde au făcut o baie de mulțime.

Liderii UE, la SibiuFoto: Presidency.ro

Prima parte a Summitului de la Sibiu s-a încheiat după aproximativ 40 de minute. Liderii europeni au ieșit în Piața Mare din Sibiu pentru a face o fotografie de familie.

Sibienii și turiștii prezenți în număr mare i-au aplaudat și au scandat ”Europa”, ”Iohannis”, "Europa unită”, "Nu cedați, rezistați”.

Imediat după fotografia de grup, liderii europeni au mers să dea mâna cu oamenii și să le mulțumească.

Pentru președintele Klaus Iohannis, acesta a fost "cel mai emoționant moment” al summit-ului.

“E un semn foarte, foarte frumos din partea sibienilor că au venit și, spontan, ați văzut că liderii au dorit să îi salute pe sibieni. Mi se pare un lucru extraordinar de frumos, este total spontan, vă dați seama. Oamenii au venit de curiozitate și liderii au simțit căldura românilor care abia au așteptat să îi primească în inima României. După părerea mea, acesta este cel mai emoționant și emoțional moment din întregul summit de astăzi“, a spus Klaus Iohannis.

A doua sesiunea de lucru a reuniunii este programată să înceapă la ora 15.30.

La reuniunea de la Sibiu găzduită de Klaus Iohannis participă, între alții, președintele Consiliului European, Donald Tusk, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, cancelarul german Angela Merkel, președintele Franței, Emmanuel Macron, premierul Italiei, Giuseppe Conte, premierul Ungariei, Viktor Orbán, prim-ministrul Greciei, Alexis Tsipras, premierul Olandei Mark Rutte, premierul Poloniei Mateusz Morawiecki, cancelarul Austriei Sebastian Kurz sau prim-ministrul Bulgariei, Boyko Borissov.