CFR Marfă: Bugetul pe 2019 prevede pierderi de 21 milioane de euro, iar volumul de transport scade

de Vlad Barza     HotNews.ro
Joi, 9 mai 2019, 10:46 Actualitate | Esenţial


Tren al CFR Marfa
Foto: Hotnews
Bugetul CFR Marfă pe 2019, al cărui proiect a fost publicat miercuri de Ministerul Transporturilor, prevede o pierdere echivalentă cu 21 milioane euro. Nivelul plăților restante este 619 milioane de lei în BVC pe 2019 al CFR Marfă. ”Plățile restante sunt reduse față de cele înregistrate în anul 2018 cu 30%”, se mai arată în expunerea de motive citată de Club Feroviar.

Documentul publicat de MT prevede pentru acest an venituri totale de 811,8 milioane de lei, echivalentul a 172,7 milioane euro. În schimb, cheltuielile totale ale operatorului național de transport feroviar de marfă sunt estimate la 911,7 milioane de lei, adică aproape 194 milioane euro. Cheltuielile cu personalul se ridică la 339,6 milioane de lei în 2019, potrivit proiectului de buget.

Făcând diferența între venituri și cheltuielile totale ale societății de stat, rezultă o pierdere de 100,5 milioane de lei prevăzută în Bugetul CFR Marfă pe 2019, echivalentă cu 21,38 milioane euro. Deși societatea programează creșterea veniturilor totale cu 7,53% și a cheltuielilor totale cu 0,73%, la finele anului 2019 este prevăzută o pierdere de 100.500,00 mii lei, redusă cu 50.215,00 mii lei față de cea preliminată pe anul 2018 (150.715,00 mii lei).

Pierderea provine, în principal, din scăderea volumului de transport marfă, respectiv scăderea cu 53% a veniturilor din traficul de cărbune energetic, care reprezintă 56% din veniturile societății”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

Tot aici se precizează faptul că cheltuielile de natură salarială au fost majorate ca urmare a majorării salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și a reîntregirii acestora, pentru întregul an 2019, determinate ca urmare a acordării unor creşteri salariale în anul 2018. Inițiatorii proiectului menționează faptul că, la nivelul SNTFM CFR Marfă SA, câștigul mediu brut lunar pe salariat nu depășește 80% din indicele de creștere a productivității muncii.

În proiectul de Buget de venituri și cheltuieli (BVC) al CFR Marfă pe anul în curs, sunt prevăzute cheltuieli pentru investiții în valoare de 81 milioane de lei (17,23 milioane euro), nivel identic cu cel din bugetul pe 2018 al societății.

Nivelul plăților restante este 619 milioane de lei în BVC pe 2019 al CFR Marfă. ”Plățile restante sunt reduse față de cele înregistrate în anul 2018 cu 30%”, se mai arată în expunerea de motive. Pe de altă parte, CFR Marfă are de recuperat creanțe restante în valoare totală de 403,73 milioane de lei.

Numărul mediu de angajați este prognozat la 5.813, iar câștigul mediu lunar pe salariat este de 4.590,72 lei. ”Societatea își reduce numărul mediu de personal la nivelul celui realizat în anul 2018”, se precizează în document.

Ministerul Transporturilor a publicat miercuri, pe pagina sa de internet, proiectul de Buget de venituri și cheltuieli al CFR Marfă pe 2019.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















2534 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Să vină nemții (Joi, 9 mai 2019, 13:20)

    BEDE [utilizator]

    Schenker are birouri la București. Și am văzut nu demult și locomotive ale DB.
    Oricum, rămâne marea problemă de infrastructură.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version