Consulul onorific al Madagascarului: ”Dacă România face pași concreți pentru extrădare, sunt convins că vom găsi ușor soluția legală”

de G.S.     HotNews.ro
Joi, 9 mai 2019, 9:49 Actualitate | Esenţial


Mazare
Foto: Hotnews
Consulul onorific al Madagascarului în România, Serge Rameau, a declarat, într-un interviu pentru Europa Liberă, că extrădarea lui Radu Mazăre în România poate fi rezolvată ușor, dacă autoritățile de la București vor dori acest lucru, pentru că în țara sa noul președinte este ferm împotriva corupției.

Mazăre nu se ascundea, locuia în complexul lui turistic, unde se practică sporturi extreme, a spus oficialul malgaș, precizând că nu are, până în acest moment, o confirmare oficială din Madagascar privind reținerea lui Radu Mazăre.

„Dacă Radu Mazăre este arestat în Madagascar, ar putea fi o chestiune gestionată de Poliție. Am întrebat Ministerul de Externe, Ministerul Justiției și presa din țara mea, dar nu am primit o confirmare până acum”, a declarat Serge Rameau pentru Europa Liberă.

El a precizat că a trimis, imediat după condamnarea definitivă a lui Mazăre, o informare în Madagascar despre alerta pe care Interpolul o emisese pe numele acestuia, însă nu a primit niciun răspuns nici la vremea respectivă.

„Trebuie să vă spun că în Madagascar am avut alegeri prezidențiale, iar noul președinte, Andry Rajoelina ( a fost instalat în ianuarie 2019 – n.r), este foarte ferm în eradicarea corupției în țară”, a spus Serge Rameau.

„Mai multe persoane importante au fost arestate pentru fapte de corupție, așadar, dacă dl. Mazăre este în arest și dacă România face pași concreți pentru extrădare, sunt convins că vom găsi ușor soluția legală”, a afirmat consulul onorific.

Țara sa se află printre statele care nu au acorduri de extrădare, dar, așa cum a arătat diplomatul, dacă România dorește, extrădarea se poate face foarte rapid. Serge Rameau a dat ca exemplu, cazuri de oameni de afaceri din țara sa care fugiseră de lege în Insula Mauritius și „care au fost extrădați într-o singură săptămână”. „Dacă a funcționat în cazul nostru, poate funcționa și în altă situație”, a adăugat consulul onorific din Madagascar.

Serge Rameau a fost întrebat și dacă poate estima cât ar putea dura extrădarea lui Radu Mazăre, în noile circumstanțe politice din țara sa.

„În primul rând, dacă dl Mazăre se află în custodie la noi și dacă autoritățile române vor cu-adevărat să negocieze extrădarea lui, ambasadorul României în Madagascar poate grăbi lucrurile”, a răspuns oficialul malgaș.

Ce statut avea Radu Mazăre în Madagascar? Se ascundea, având în vedere că era căutat de Interpol?

„Nu, nu se ascundea. Era un om liber”, a declarat diplomatul malgaș. „Avea cerere de emigrare în Madagascar, depusă în Italia, la Roma, fiind cetățean al UE”. „Era expatriat, cu contract de angajat la propria sa firmă, cu cazier judiciar curat și pașaport nou-nouț când a venit în Madagascar”. După ce a fost condamnat, a cerut azil politic, după cum a declarat în presa locală, însă Madagascar nu oferă azil politic. Astfel, și-a reînnoit anual cererea de rezidență, ca expatriat cu firmă proprie, care reprezintă o procedură obișnuită, a mai spus Rameau.

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost reținut de autorități în Madagascar, el primind un mandat de arest de șase zile. Mazăre are de executat o condamnare definitivă de 9 ani de închisoare în dosarul privind retrocedarea plajelor.

Ministrul interimar al Justiției, Ana Birchall, a declarat, miercuri seară, că instituția pe care o conduce poate demara procedura de extrădare a lui Radu Mazăre din Madagascar doar după ce instanța competentă va dispune o asemenea decizie și va remite documentele.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















12423 vizualizari

  • +17 (17 voturi)    
    Sa nu uitam (Joi, 9 mai 2019, 9:58)

    florinos [utilizator]

    Sa nu uitam cum timp de 3 ani de Guvernare PSD, coalitia PSD- ALDE, adica Calin Popescu Tariceanu si Liviu Dragnea, nu a facut nimic sa ii aduca in tara pe Ghita si pe Mazare.

    Acum, inainte de alegeri, s-au trezit si PSDistii.

    Voi chiar credeti ca Mazare va face puscarie ?
    • -10 (16 voturi)    
      Faceti o cheta, ceva (Joi, 9 mai 2019, 11:12)

      newlook [utilizator] i-a raspuns lui florinos

      ".... dacă autoritățile române vor cu-adevărat să negocieze extrădarea lui..."

      =========================

      Ficior, "Dragnia" nu a facut nici inainte, nici acum, ceva pentru extradarea lui Mazare. Romania NU are acord de extradare cu Madagascar, punct.

      In situatia lipsei unui acord, n-ai ce sa faci decat sa negociezi ceva. Cum Malgasii nu prea au de-a face cu Romania, tot ce poti sa le oferi sunt ceva banuti, ceva valori. Pentru ca, totusi, vorbim despre state, nu despre buticuri, probabil ca sumele se invart in jurul a cateva milioane de euro.
      Ei, aici intervine nenorocirea. "Dragnia" (cuvantul se pronunta ragusit-urlat, cu spume la gura si cu ochii bulbucati) NU a vrut si probabil NU vrea sa dea niste milioane de euro ca sa satisfaca pofta matale de catuse.

      Dar, (tadam, VESTEA BUNA !) exista o solutie.
      Ti-a aratat-o insusi Ciolos (stii tu, Guvernul Zero!):
      Ca sa-ti satisfaci pofta de catuse, exact cum Ciolos a vrut sa-ti satisfaca pofta de cultura, scoti banuti din buzunarel. Faci o cheta, ceva, dai niste milioane statului Madagascar, si ....voila... Mazare apare, ca o floare. (Ti-l scapa, dupa aia, incompetenta procurorilor, da' asta-i alta poveste).

      Deci nu mai sta, #rezistule. Marca banul ! O faci pentru maretia Republicii Procurorilor, pentru pofta de catuse!
      • +3 (3 voturi)    
        pai.. (Joi, 9 mai 2019, 12:57)

        1anonim [utilizator] i-a raspuns lui newlook

        nu ne obliga nimeni sa ne punem imaginatia la treaba si sa-i intrebam pe malgasi cam cu ce putem sa-i ajutam prin lumea asta mare.. De cele mai multe ori diplomatia cu asta se ocupa, si rezolvarile iau calea asta. Solutia de taraba de Berceni ca banul rezolva totul e....
        • -2 (4 voturi)    
          Eu as vorbi cu Pinguinii din Madagascar (Joi, 9 mai 2019, 15:47)

          newlook [utilizator] i-a raspuns lui 1anonim

          Eu as vorbi cu Pinguinii din Madagascar.
          Stii, replica celebra: "Rico, kill the light!" "Tatataa-tatataa" "Done, boss!"

          Aveti mai multe sanse, daca nu vreti sa scoateti portofelul.

          Ah, am uitat UE e "putere mondiala" LOL.
          Atunci situatia devine: "Rico, gimme the peas!" "hahaha-hahaha" "Done, boss!"
          • +1 (1 vot)    
            Eu m-as adresa papagalilor (Joi, 9 mai 2019, 18:24)

            midufi [utilizator] i-a raspuns lui newlook

            din guvernul Romaniei.
            Ah, am uitat, guvernul e al partidului borfasilor,
            PSD cei care apara hoptii si borfasii, in special pe ai lor, din psd.
            Jos ciuma rosie: psd-alde-udmr !
      • 0 (2 voturi)    
        " NU vrea sa dea niste milioane..." (Joi, 9 mai 2019, 14:55)

        paulbutoi [utilizator] i-a raspuns lui newlook

        fffffffff frumos !!!!!
        Asta arata ca omu' are grija de banii boborului …
        Se stie ca pesedeii e patrihoti …
        Si dv sunteti ?
        Sau dv sunteti doar inteligent ?
        Pen'ca nu oricine crede - in Ro - duma aia cu " Republica Procurorilor " …
        De ce ?
        Pen'ca e ( mult ) prea gogonata …
        Pen'ca - in Realitate - 99,99 % din baietii / fetele care au ciordit din banu' public in Ro n-au nici o problema cu Justitia …
        Unii spun ca asta s-a intamplat / se intampla cu largul concurs al procurorilor …
        Care intorc capul / se fac ca nu aud / se fac ca nu inteleg …
        Aia cu " Republica Procurorilor " este doar pentru uzul persoanelor ( cu adevarat ) inteligente …
        Si sensibile ...
        A fost lansata de patrihoti , care stiu ca au pe cine sa se bazeze ...
    • +3 (3 voturi)    
      Sa terminam cu tergiversarile (Joi, 9 mai 2019, 11:58)

      Cozmin30 [utilizator] i-a raspuns lui florinos

      Ce treaba mai are instanta competenta ?
      Instanta si-a facut datoria si l-a condamnat.
      Decizia de condamnare a ajuns imediat si la Ministerul Justitiei si la Politie. Pe baza deciziei de condamnare a fost facuta cererea de extradare si mandatul dat Interpol.
      Politia si Ministerul Justitiei sa-si faca datoria si sa trimita toate documentele necesare, pe care le au deja.
      Autoritatile din Madagascar nu au decit sa-i confiste proprietatile, daca vor ceva la schimb.
      Sa terminam cu tergiversarile. Ministra justitiei face pe proasta, cere documente de la instanta competenta, pentru a amina sine die extradarea. Dupa ce se va pronunta instanta competenta (cu toate ca s-a pronuntat deja), avocatii vor face recurs, apoi vor spune ca nu a a fost legal constituit completul, apoi ca nu a fost specializat completul etc.
    • +8 (8 voturi)    
      Daca era Baselu .... (Joi, 9 mai 2019, 12:07)

      ciuma.rosie [utilizator] i-a raspuns lui florinos

      Il aducea sa voteze la referendum cu toata gloata de gagici dupa vremea chermezelor de la Mamaia !!! Ce vremuri...pe banii nostrii...si tot mai sunt 20% de “cretani” care maine ar vota psd ( ex. newlook)
      • 0 (0 voturi)    
        Nu e vorba de "cretani"... (Vineri, 10 mai 2019, 9:12)

        Alius [utilizator] i-a raspuns lui ciuma.rosie

        ...e vorba de borfasi ca si dracnea: borfas la borfas trage. In spirit, in cuget si in fapta.
  • +15 (15 voturi)    
    Punctul pe I (Joi, 9 mai 2019, 10:27)

    Inapasevedeinvers [utilizator]

    "...dacă autoritățile române vor cu-adevărat să negocieze extrădarea lui..."
    • +6 (6 voturi)    
      corect (Joi, 9 mai 2019, 11:14)

      nano2k [utilizator] i-a raspuns lui Inapasevedeinvers

      numai sa vrea.
    • +9 (9 voturi)    
      no (Joi, 9 mai 2019, 11:25)

      naenae [utilizator] i-a raspuns lui Inapasevedeinvers

      Bineinteles ca nu vor.
      Nu suntem in filme americane. Toti condamnatii sau urmaritii penali ai Romaniei puteau sau pot fi adusi in tara daca statul roman DORESTE acest lucru.
  • +5 (5 voturi)    
    asta se traduce prin (Joi, 9 mai 2019, 11:13)

    liviu_ [utilizator]

    daca voi va faceti treaba ca stat, noi il extradam, daca ramaneti in continuare niste corupti infecti , ghinion....
  • +4 (4 voturi)    
    Nici Madagascarul nu mai este (Joi, 9 mai 2019, 11:19)

    John_english [utilizator]

    ce a fost odată.

    :))
  • +4 (6 voturi)    
    ce rahat de tara (Joi, 9 mai 2019, 11:31)

    levierul [utilizator]

    Romani, trezirea. Voi sunteti de vina ca tara voastra a devenit mai bananiera decat Madagascar.

    ”Dacă România face pași concreți pentru extrădare,...."

    Adica individul asta stie ca Romania nu va face nimic din ceea ce trebuie pentru ca este o tara corupta.

    Ati avut tot timpul pe cine sa votati dar ati votat lista Corbii - Agentii KGB si va plangeti ca suntem un fel de Transnistria?!?! Sunteti chiar atat de prosti sau va prefaceti si de fapt vreti ca Romania sa fie un satelit al Rusiei?
  • +4 (4 voturi)    
    Cred ca va fi invers si vor trimite altii (Joi, 9 mai 2019, 11:46)

    Ioko [utilizator]

    Consule noi suntem convinşi că voi vreţi numai că suntem la fel de convinşi că nu vor ai noştri pentru că până acuma nu au vrut aşa că nu credem în minuni la PSD-işti şi deja ştim care e sfârşitul.
    Dacă nu îl vor ai noştri ia extrădaţi-l voi forţat şi trimite-l acasă în românia şi lăsaţi-l la aeroport apoi nu vor avea ce face şi de aicea îl vor prelua fiindcă dacă aşteptaţi după români va mai trimite câţiva.
  • +2 (2 voturi)    
    solutia legala sa nu-l trimiti in tara (Joi, 9 mai 2019, 13:36)

    revo [utilizator]

    tu, care esti in subordinea lui Melescanu si a mafiei PSD-ALDE-UDMR (sa nu uitma niciodata UDMR), nu poti decat sa executi ordinele primite de la sefii tai: Mazare ramane in Madagascar cu orice pret!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version