Preşedintele Klaus Iohannis spune că, de principiu, este de acord ca cetățenii să poată vota la alageri începând de la vârsta de 16 ani, potrivit Agerpres. Șeful statului crede că ar trebui să începem să învăţăm şi despre democraţie un pic mai devreme, înainte de primul vot, pentru a nu fi într-o situaţie ca acum, când se merge la vot la 18 ani şi începi să înveţi lucruri despre alegeri când ai 38.

Iohannis-JunckerFoto: Administratia Prezidentiala

Iohannis a făcut aceste declarații la o dezbatere despre viitorul Europei, la care a participat, la Sibiu, alături de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. La dezbatere au luat parte 300 de tineri din statele membre ale Uniunii Europene.

  • "În principiu, sunt de acord cu votul de la o vârstă mai fragedă, 16 ani pare ok, dar cred că ar trebui să începem să învăţăm şi despre democraţie un pic mai devreme, înainte de primul vot, pentru că nu dorim să ne aflăm într-o situaţie ca acum, când se merge la vot la 18 ani şi începi să înveţi lucruri despre alegeri când ai 38.
  • În principiu, sunt pentru posibilitatea tinerei generaţii să voteze, dar în acelaşi timp suntem obligaţi să găsim o cale simplă şi clară să explicăm cetăţenilor europeni ce înseamnă votul, pentru că, dacă îi ascultăm doar pe politicienii care sunt în campanie electorală, vom gândi doar că votul este pentru orice, în afară de ceea ce ne interesează, în realitate votul este despre lucruri care ne preocupă, votul este despre viitorul Uniunii Europene, despre siguranţa cetăţenilor săi, a graniţelor sale şi despre un control echitabil, dar ferm a migraţiei, despre schimbările climatice, despre ceea ce facem cu teritoriul nostru.
  • Toate acestea se reflectă în votul nostru pentru Parlamentul European. Puteam avea acolo grupuri care sunt responsabile şi vin cu un plan pentru viitor sau oameni care vin în Parlamentul European şi care spun că nu avem nevoie de fapt de Uniunea Europeană, ceea ce este contraproductiv. De aceea, este necesar să fim informaţi şi da, să dăm dreptul tinerilor să voteze".

Juncker: Când avem 16 ani am putut să votez partidul al cărui preşedinte am devenit acum 20 de ani şi aş face acelaşi lucru şi azi. Nu am învăţat nimic!

La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a precizat că în chestiunea votului de la 16 ani Comisia nu are dreptul să intervină în cazul deciziei unui stat membru.

"Comisia Europeană nu are dreptul să intervină în astfel de decizii la nivelul statelor europene. Răspunsul meu este că nu avem o astfel de competenţă", a spus el, care a afirmat că în Luxemburg votul de la 16 ani este opţional.

"Când avem 16 ani am putut să votez partidul al cărui preşedinte am devenit acum 20 de ani şi aş face acelaşi lucru şi azi. Nu am învăţat nimic!", a adăugat preşedintele CE.