Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului, joi, legea care prevede dezincriminarea intervenţiilor fără autorizaţie la lucrările de construcţii. Dacă legea ar fipromulgată, nu ar mai fi fost incriminate intervenţiile fără autorizaţie asupra monumentelor istorice. Acum, lipsa autorizaţiei pentru astfel de lucrări este infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare sau amendă.

HotNews.roFoto: Hotnews

Actul normativ pentru modificarea Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții vizează trecerea din sfera infracțiunilor în cea a contravențiilor a lucrărilor fără autorizație de construire. Legea a fost verificată de CCR, care în luna martie a respins criticile de neconstituționalitate.

Președintele Iohannis spune în cererea de reexaminare trimisă Parlamentului că, dincolo de aspectele de constituționalitate, se impune reexaminarea având în vedere implicațiile pe care aceste măsuri legislative le avor avea asupra siguranței în construcții.

Șeful statului arată că dezincriminarea acestor fapte poate afecta chiar realizarea unor investiţii publice, încurajând intervenţii neautorizate asupra autostrăzilor, drumurilor judeţene, podurilor, reţelelor electrice sau în realizarea forajelor, generând riscuri la adresa siguranţei cetăţenilor.

"Necesitatea tragerii la răspundere penală pentru faptele amintite subzistă tocmai din perspectiva protejării unor valori sociale deosebit de importante precum viaţa, integritatea corporală sau protecţia mediului înconjurător, răspunderea cotravenţională nefiind suficientă în raport de importanţa acestor valori care necesită protecţie din partea statului”, se arată în cererea de reexaminare a preşedintelui.

Proiectul de lege a fost adoptat tacit de Senat, în condiţiile în care a fost avizat negativ şi de Guvern care a avertizat că va fi afectată siguranţa cetăţenilor şi a investiţiilor.