Procurorul general interimar Bogdan Licu a declarat, joi, la Ministerul Justiției, că speră ca Dosarul privind protestele din 10 august să fie finalizat cât mai repede, precizând că va discuta cu colegii săi procurori să vadă care este stadiul cercetărilor. Licu a anunțat că va avea o serie de întâlniri cu șefii principalelor structuri din parchet, un alt subiect aflat în atenția sa fiind Dosarul Revoluției.

Bogdan LicuFoto: Hotnews

”În prima zi ca procuror general interimar, mă voi pune la curent cu principalele probleme care există în activitatea de urmărire penală. Voi avea întâlniri cu șefii principalelor structuri de parchet, iar primii pe care îi voi chema la mine vor fi cei din secția parchetelor militare. Cu aceștia discuțiile se vor axa pe două teme importante. Prima și cea mai importantă, stadiul cercetărilor în dosarul violențelor din 10 august și a doua temă - modul în care a fost soluționat dosarul Revoluției”, a declarat Bogdan Licu.

Licu a insistat că dosarul privind violenețe din 10 august trebuie finalizat cât mai repede.

”A trecut prea mult timp pentru ca acest dosar să mai dureze mult. (...) Mă gândesc eu, și sper. Voi vedea care este stadiul cercetărilor. Poate trebuie ușor dinamizat”, a declarat Licu, la ministerul Justiției.

​Procurorul general interimar a mai precizat că tot joi va verifica dacă în cadrul Parchetului General a fost efectuată o analiză a impactului ordonanței de urgență privind modificarea codurilor penale adoptate de Parlament în 24 aprilie.

Bogdan Licu asigură interimatul conducerii Parchetului General, după pensionarea lui Augustin Lazăr. În 19 aprilie, procurorii din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) au decis ca Bogdan Licu să preia funcția de procuror general interimar pentru o perioadă de cel mult două luni.