Ministrul Carmen Dan spune că a fost înregistrată, miercuri, în cadrul Direcției Generale Anticorupție, atunci când a discutat cu angajații pentru a le afla nemulțumirile. Dan a precizat că va face verificări pentru a afla cine a înregistrat-o, potrivit Mediafax.

Carmen DanFoto: mai.gov.ro

„Astăzi a fost pur și simplu o întâlnire de lucru, o discuție cu oamenii care lucrează în DGA, atât cei cu funcții de conducere, cât și cei cu funcții de conducere. (...) Eu sunt la fel de uimită că o ședință ajunge să fie înregistrată. Sunt foarte interesată să aflu cine sunt. În primă instanță, nu am crezut o astfel de poveste. A ajuns la mine informația după ședința de Guvern. A fost o discuție în care am vrut din gura lor să aflu de ce au fost atât de deranjați. Am vrut să fac toate precizările privind poziția pe care am avut-o în cadrul ministerului. Nu m-am poziționat în sensul desființării acestei direcții, ci în sensul eficientizării. (...) Voi face toate verificările necesare (să afle cine a înregistrat-o, n.r.)”, a declarat Carmen Dan, la RomâniaTv.

Ministrul a mai spus că nu înțelege reacția șefului Direcției Generale Anticorupție (DGA), Cătălin Ioniță.

„Nu l-a pus nimeni inspector general al Poliției Române cu forța. Asta înțeleg că este principala mea vină. Nu știu ce se întâmplă în mintea domnului Ioniță. Nici nu am vrut să îi dau răspunsul. Am încercat doar să-mi explic ce a generat situația, punctând că eu nu duc războaie personale în afara instituției cu persoane. (...) Am încercat să înțeleg de ce colegii din DGA i-au cerut directorului general să iasă cu o scrisoare deschisă. Acolo a fost începutul. Cu 2 zile înainte, într-o discuție avută cu directorul DGA, eram asigurată că sunt un om extraordinar și că am toată aprecierea și respectul dânsului. Nu știu ce s-a întâmplat, dar nu am reușit azi (miercuri,n.r) să mă edific. Nimeni de la DGA nu mi-au dat de înțeles că au solicitat directorului acest lucru, dimpotrivă, că au cerut scrisoarea din presă”, a mai spus Carmen Dan.

Șeful DGA, Cătălin Ioniță, a transmis, zilele trecute, o scrisoare deschisă în care a acuzat faptul că schimbările pe care vrea să le facă ministrul Carmen Dan în DGA, îl vizează de fapt pe el. Acesta descrie și momentul din 2018, când s-a aflat între Carmen Dan și Mihai Tudose, spunând că a refuzat numirea la Poliție.

Cătălin Ioniţă a fost numit la conducerea IGPR pe 17 ianuarie 2018 pentru o perioadă de 6 luni, în urma scandalului dintre Carmen Dan şi Mihai Tudose. Iniţial, Carmen Dan i-a cerut lui Mihai Tudose schimbarea din funcţie a şefului de atunci al Poliţiei Române, Bogdan Despescu, în contextul scandalului poliţistului pedofil. Mihai Tudose a acuzat-o însă pe Carmen Dan că l-a minţit când i-a spus că Ioniţă a acceptat să fie noul şef al IGPR şi i-a cerut atunci demisia.

Carmen Dan nu a demisionat însă, ba chiar a anunţat, după o zi, că are acceptul lui Ioniţă pentru funcţie. Ulterior, PSD i-a retras sprijinul lui Mihai Tudose din fruntea Guvernului.