Procurorul militar Ionel Corbu, cel care a instrumentat dosarul violențelor de la mitingul din 10 august, și-a depus candidatura pentru funcția de procuror general, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul Ministerului Justiției. Până în prezent, doi candidați și-au depus dosarul.

HotNews.roFoto: Hotnews

Surse din cadrul Ministerului Justiției au precizat, pentru MEDIAFAX, că Ionel Corbu, prim procuror al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, și-a depus candidatura pentru funcția de șef al Parchetului General. Ionel Corbu s-a ocupat de dosarul privind mitingul din 10 august.

Aceasta este a doua candidatură depusă la sediul Ministerului Justiției.

Procurorul Gabriela Scutea, respinsă Tudorel Toader la interviul de selecție pentru funcția de procuror general, și-a depus, miercuri, o nouă candidatură, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare. Vineri este ultima zi în care se pot depune dosarele.

Tudorel Toader a anunțat pe 10 aprilie reluarea procedurii de selecție a viitorului procuror general, după ce, a spus el, niciunul dintre cei patru candidați nu a îndeplinit condițiile necesare pentru a conduce Ministerul Public.

La runda anterioară de interviuri pentru șefia Parchetului General au participat: procurorul general Augustin Lazăr, care-și încheie pe 27 aprilie mandatul de procuror general și iese la pensie, procurorul DIICOT Marian Drilea, fostul șef al DIICOT Daniel Horodniceanu și fosta adjunctă a Laurei Codruța Kovesi, procurorul Gabriela Scutea.

În perioada 12 aprilie - 8 mai se va face selecția procurorilor iar candidații pot depune cereri de înscriere până pe 25 aprilie la direcția de resurse umane din cadrul ministerului., anunță Ministerul Justiției pe site-ul său.

Lista candidaților care îndeplinesc condițiile de participare la interviu se va afișa pe 2 mai pe pagina de internet a ministerului iar în perioada 6-7 mai, cei admiși vor susține un interviu cu ministrul Justiției, alături de care se vor afla cei doi secretari de stat.