Cei opt elevi de la un liceu din Iași aflați în Sri Lanka în timpul atentatelor soldate cu peste 321 de morți au revenit marți în România, în siguranță, anunță Ministerul de Externe.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit MAE, elevii de la Colegiul "Costache Negruzzi” din Iaşi aflați într-un schimb de experiență în acest stat au revenit în siguranță în România, cu sprijinul reprezentanților Ambasadei României la Colombo și ai Consulatului Onorific al României la Kandy. Ei au fost escortați de poliția locală până la Aeroportul Internațional din Colombo și sunt în afara oricărui pericol.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că românii afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Colombo: 0094 11 2676520, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgenţă al misiunii diplomatice: 0094 777 88 2539. De asemenea, MAE precizează că Celula de Criză își continuă activitatea.

Cei opt elevi şi un profesor de la Colegiul "Costache Negruzzi”din Iaşi se aflau la câţiva kilometri de locul unde duminică a avut loc masacrul din Sri Lanka. Copiii erau plecaţi din 16 aprilie într-un schimb de experienţă, la un liceu din Colombo, capitala ţării.

Atentatele care au vizat biserici și hoteluri din Sri Lanka și în urma cărora cel puțin 320 de persoane au murit au fost comise ca reacție la atacurile teroriste de la două moschei din Noua Zeelandă, a declarat Ruwan Wijewarden, ministru de stat pentru Apărare.

Wijewarden a mai afirmat că bilanțul atentatelor din Sri Lanka a ajuns la 321 de morți, inclusiv 38 de cetățeni străini, și a reiterat că oficialii de rang înalt de la Colombo nu au primit informații despre un posibil atac iminent.