Galați: Un bebeluș este în stare critică după ce mama lui l-a aruncat în latrină / Femeia de 33 de ani mai are nouă copii, toți aflați în grija statului

de G.S.     HotNews.ro
Luni, 22 aprilie 2019, 12:25 Actualitate | Esenţial


Latrina din curte
Foto: pixabay.com
Un bebeluș din județul Galați a fost salvat dintr-o latrină, unde ar fi fost aruncat de mama sa. Copilul a fost dus în stare gravă la spitalul de Pediatrie din orașul Galați, iar mama este anchetată de polițiști, transmite Mediafax.

Incidentul s-a produs duminică în satul Băleni, din județul Galați, iar polițiștii au stabilit, după primele cercetări, că nou-născutul ar fi fost aruncat în latrină chiar de mama sa, o femeie de 33 de ani.

Copilul a fost salvat și transportat în stare gravă la spitalul de Pediatrie din Galați, unde este internat la Terapie Intensivă.

„A fost un apel la 112. Ieri, un bărbat a anunțat că a auzit scâncete de copil dintr-un wc din spatele locuinței. La fața locului s-au dus polițiștii, un echipaj de pompieri și o echipa SMURD. Copilul a fost resuscitat la fața locului, apoi a fost dus la spital. Mama are 33 de ani, se pare că ea l-a aruncat în latrină. S-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală a nou născutului de către mamă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, Gabriela Costin.

Starea micuțului este critică, iar dacă va supraviețui, bebelușul va fi luat de la mama sa și dus într-un centru de plasament.

Copilul mai are încă nouă frați, toți aflați în grija statului.

„Mama mai are nouă copii, toți sunt în sistem, în grija noastră. Și nou-născutul va ajunge în grija statului. Copiii au fost luați de lângă mamă, motivul fiind neglijența. Este o familie cu mulți copii, toți în grija statului, mama trăiește cu un concubin”, a declarat directorul adjunct al Direcției pentru Protecția Copilului Galați, Ciprian Groza.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1611 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    sa speram ca de data asta respectiva ajunge in pus (Luni, 22 aprilie 2019, 12:59)

    yyyxxx1981 [utilizator]

    iar seria ei nebuneasca se incheie.
  • +1 (3 voturi)    
    Ce inseamna... (Luni, 22 aprilie 2019, 13:57)

    Skipper_The_Pinguin [utilizator]

    ... sa nu-i pese nimanui de astfel de cazuri sociale?! Creatura asta o sa mai tranteasca si alti copii care vor avea aceasi soarta. De ce? Pentru ca nicio autoritate nu este interesata sa faca ceva. Nimic. Incaseaza salariul si atat. Nu tu castrare chimica, nu tu montare de sterilet... nimic. Dormim in ghete. Mari putori mai suntem noi romanii.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version