Conducerea Universităţii Bucureşti condamnă acţiunea "de intimidare" a jurnalistei Emilia Şercan şi cere instituţiilor statului să facă toate eforturile pentru aflarea şi sancţionarea "celui sau celor în cauză". "Libertatea presei este un bun democratic intangibil, care trebuie protejat atât de către instituţiile statului, cât şi de către societatea civilă, în ansamblul său", spune rectorul Mircea Dumitru.

Emilia SercanFoto: Facebook - Departamentul de Jurnalism FSPAC UBB

"Suntem profund îngrijoraţi de situaţia jurnalistei Emilia Şercan şi condamnăm în mod ferm acţiunea de intimidare a acesteia. Solicităm instituţiilor statului să depună toate eforturile pentru aflarea şi sancţionarea celui sau celor în cauză, potrivit normelor legale în vigoare. Libertatea presei este un bun democratic intangibil, care trebuie protejat atât de către instituţiile statului, cât şi de către societatea civilă, în ansamblul său", afirmă rectorul Universității București.

El mai spune că reacţia instituţiilor statului trebuie să vină în sprijinul protejării siguranţei şi a vieţii jurnaliştilor, a căror activitate contribuie în mod esenţial la evoluţia şi modernizarea societăţii.

"Munca doamnei Emilia Şercan - jurnalist de investigaţie şi cadru didactic universitar - pusă în slujba demascării imposturii academice, a contribuit în mod semnificativ, în ultimii ani, la întărirea integrităţii şi eticii academice în spaţiul universitar românesc", mai afirmă rectorul UB.

Potrivit acestuia, cadrele didactice ale Universității București se solidarizează cu Emilia Şercan şi cu toţi jurnaliştii care îşi dedică profesia aflării adevărului.

"Credem cu tărie că puterea conferită în mod constituţional presei trebuie apărată atât de către instituţiile statului, cât şi de către societatea civilă, împotriva oricărei încercări de intimidare, cenzură sau atentat la siguranţa şi viaţa unui jurnalist", afirmă sursa citată.

De asemenea, Universitatea din Bucureşti îşi reafirmă angajamentul pentru apărarea statului de drept, a independenţei puterilor în stat, precum şi pentru susţinerea şi protejarea libertăţii de gândire şi a libertăţii cuvântului.

Reporteri fără Frontiere şi ActiveWatch au transmis miercuri o scrisoare deschisă ministrului de Interne Carmen Dan şi inspectorului general al Poliţiei Române, Ioan Buda, cerându-le să ia "toate măsurile adecvate pentru a o proteja pe Emilia Şercan".

Jurnalista Emilia Șercan a anunțat, miercuri, pe Facebook, că a primit amenințări cu moartea. Șercan, cea care în ultimii ani și-a făcut un renume din anchetele privind plagiatele în rândul înalților demnitari și al conducerii unor instituții de invățământ, cel mai recent la Academia de Poliție, scrie: "Conținutul mesajului sugerează că amenințarea este legată de subiectele la care lucrez acum".