Procesul în care Vâlcov este judecat pentru trafic de influență și spălare de bani a fost amânat pentru 11 iunie

de DG     HotNews.ro
Marţi, 16 aprilie 2019, 11:37 Actualitate | Esenţial


Darius Valcov
Foto: Guvernul Romaniei
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, marţi, pentru 11 iunie, dosarul în care Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, informează Agerpres.

Vâlcov nu s-a prezentat la proces, însă a trimis instanţei o cerere de amânare pentru a-şi angaja un avocat.

Darius Vâlcov a fost trimis în judecată în mai 2015 pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, omul de afaceri Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, la acea dată primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante - SC Compania de Apă Olt SA -, în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate, conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări.

Propunerea a fost făcută în contextul în care, în noiembrie 2008, fusese aprobat la nivel guvernamental proiectul "Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt", al cărui beneficiar final este Compania de Apă Olt, operator regional, finanţarea fiind asigurată, majoritar, din fonduri europene nerambursabile.

În cadrul acestui proiect au fost încheiate trei contracte - "Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava", "Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina" şi "Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti Olt şi Piatra Olt".

Cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie referitoare la atribuirea celor trei contracte, susţine DNA, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Darius Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiţii de eligibilitate în scopul favorizării firmei Tehnologica Radion.

În consecinţă, Tehnologica Radion a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului "Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt", fiind semnate contracte cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări, în valoare de 78.201.552 lei.

Conform DNA, Theodor Berna şi Darius Vâlcov au stabilit de comun acord ca sumele de bani să-i fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei şi numai la sediul firmei.

Astfel, în baza acestei înţelegeri, în perioada ianuarie - martie 2011, Darius Vâlcov s-a prezentat periodic la sediul firmei Tehnologica Radion, unde a primit suma totală de 1.200.000 lei (în 3 tranşe a câte 400.000 lei fiecare), remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania de Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii.

De asemenea, în perioada aprilie - decembrie 2011, Darius Vâlcov a primit de la Theodor Berna, prin intermediul lui Minel Prina, suma totală de 2.500.000 lei (în 5 tranşe a câte 500.000 lei fiecare).

În plus, în perioada 2012 - 2013, Darius Vâlcov a primit de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor firme, suma de 3.080.000 lei.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















2145 vizualizari

  • +18 (18 voturi)    
    justitie de (Marţi, 16 aprilie 2019, 11:48)

    john06 [utilizator]

    toata jena,sa le fie rusine,si-au dat salarii babane pe vremea lui Basescu,acuma ce fac?amanari peste amanari,sunt niste sclavi,putori ordinare,la munca baaaaaaaai.
  • +18 (18 voturi)    
    De ce nu 11 iunie 20-20? (Marţi, 16 aprilie 2019, 11:53)

    IoPaNet [utilizator]

    Avocatul i-a spus sa trimita instanţei o cerere de amânare "pentru a-şi angaja un avocat", instanta desigur a pus botul si i-a dat si doua luni la dispozitie.

    Nu inteleg, in momentul in care este citat la tribunal, nu i se aduce la cunostinta ca va avea nevoie si de un avocat? Nu are unul, foarte bine sa ii dea din oficiu si sa inceapa procesul.
  • +14 (14 voturi)    
    Normal... (Marţi, 16 aprilie 2019, 11:58)

    modream [utilizator]

    N-a avut când să-și angajeze avocat, a fost ocupat...
  • +16 (16 voturi)    
    era normal (Marţi, 16 aprilie 2019, 12:09)

    varavara [utilizator]

    Era normai sa fie amanat sau chiar clasat dosarul lui Valcov. Pai nu putem pierde asemenea geniu economic sa ne lumineze calea.
  • +15 (15 voturi)    
    ... (Marţi, 16 aprilie 2019, 12:12)

    placutesuedeze [utilizator]

    desigur. doar nu era să scape de pușcărie numai întîiul tractorist al țării!
  • +10 (10 voturi)    
    ICCJ (Marţi, 16 aprilie 2019, 12:40)

    marian26 [utilizator]

    Asta este ICCJ,

    daca erau verticali ii executau pe amandoi.Asa o lalaie si apoi se plang pe la colturi ca li se pune sula in coaste.

    Asa isi merita soarta si noi odata cu ei!
  • +4 (4 voturi)    
    Prea multe instanțe judecătorești. (Marţi, 16 aprilie 2019, 14:58)

    asavreau [utilizator]

    Multitudinea de instanțe judecătorești este în avantajul escrocilor care rfeușesc să amâne sine die executarea pedepselor și crearea uni sentiment de nemulțumire din partea oamenilor cinstiți.Da,în România sunt și oameni cinstiți pe care nimeni nu-i ascultă.Politicienii îi fraieresc,iar justiția nu-i ascultă și nu le face dreptate.
  • -1 (3 voturi)    
    Da (Marţi, 16 aprilie 2019, 15:00)

    Tony_K [utilizator]

    Nu hotii sunt de vina ca am ajuns in situatia asta. De vina sunt serviciile si justitia. Astia trebuie huiduiti. Rusine lor, au ingropat tara acesti mici burghezi cu gandul numai la bani!
  • +2 (2 voturi)    
    termenul s-a stiut de doua luni (Marţi, 16 aprilie 2019, 15:18)

    Dizidentul [utilizator]

    procesul este pe rol de mai mult de doi ani ,nu a avut avocat? Toti isi bat joc de popor (Dragnea,Tariceanu,Vilcov) Justitia este atit de slaba si fricoasa, nu au avut motive de aminare nici dragnea nici vilcov astazi,in acest fel scirbeste poporul si fac cu buna stiinta,exemplu lui Tariceanu astazi dar(pentru ca pot)si pentru ca poporul este slab,mai mult incep cu amenintari cu lupte de strada,josnic ce se petrece si josnic cit pot duce si la EU acesta lupta mincinoasa(Nica,si cele doua doamne nesimtiteNorica si cap de porc Weber)
  • +1 (1 vot)    
    Si Teleblencea asta se ocupa de (Marţi, 16 aprilie 2019, 16:25)

    Dalinar [utilizator]

    Economia Tarii, hilar, ca in filmele cu prosti.!!!
  • +3 (3 voturi)    
    Judecatorii nu mai au bun simt si ratiune? (Marţi, 16 aprilie 2019, 16:41)

    V. Istina [utilizator]

    Decizia este ilogica si in raspar cu spiritul Legii! Unde e Dreptate in a accepta minciuna unui inculpat, ca si cum nu o vezi?

    Judecatori... vai de capul nostru! Cand judecatorii is lichele... nimeni nu mai e in siguranta!
  • +2 (2 voturi)    
    ... (Marţi, 16 aprilie 2019, 18:28)

    Mda [utilizator]

    3 probleme cretine in justitia asta:
    - amanari (de frica sau...?)
    - "decizia nu e definitiva". adica? nu e sigur judecatorul ca a luat o decizie corecta, sau cum? pierzi vremea cu zeci de "judecari" si "amanari" ca in final decizia sa nu fie definitiva. wtf?!
    - "prescrierea faptei". adica daca omori pe cineva si au trecut 30 ani, gata, s-a uitat? esti un om bun acum? nu mai esti criminal? care e idiotul care a inventat prescrierea?

    de aia justitia din ro e mai moale decat o prajitura magura tinuta in soare :|
  • +1 (1 vot)    
    Reclama justitiei din Romaia: (Marţi, 16 aprilie 2019, 20:33)

    naitza [utilizator]

    "Fura linistit, justitia lucreaza pentru tine."
    Votez partidul, care promite desfiintarea privilegiilor si pensiilor speciale, ale magistratilor si parlamentarilor. In conditiile in care justitia este in halul celei din Romania, pentru ce sunt premiati acestia? In orice firma/companie, se premiaza performanta, nu lenea, incompetenta sau coruptia. Care sunt performantele sistemului de justitie din Romania, pentru ca ei sa aiba privilegii? M-am lamurit: inamicii justitiei in Romania, sunt chiar cei care lucreaza in acest sistem corupt. Politicienii si infractorii, sunt doar beneficiarii serviciilor acestor corupti si incompetenti. Coruptii si incompetentii din justitie ii apara pe politicienii hoti, iar acestia ii recompenseaza cu privilegii si pensii speciale.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version