Modificarea legii de salarizare a bugetarilor, promulgată de președinte

de Redactia     HotNews.ro
Luni, 15 aprilie 2019, 14:50 Actualitate | Esenţial


Klaus Iohannis
Foto: Presidency.ro
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care stabileşte unele majorări salariale pentru o serie de categorii de personal, potrivit Agerpres.

Ordonanţa prevede modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017, în sensul introducerii unor reglementări referitoare la introducerea acordării, începând cu luna mai 2018, a indemnizaţiei de hrană pentru personalul din universităţile de stat, dar şi scoaterea gărzilor din limitarea sporurilor la 30% pentru personalul din unităţile sanitare.

Textul mai prevede introducerea posibilităţii pentru unităţile sanitare de monospecialitate şi serviciile de ambulanţă judeţene de ambulanţă şi Serviciul de ambulanţă al municipiului Bucureşti - Ilfov de a beneficia de majorarea procentului care se aplică asupra sumei salariilor de bază, în vederea acordării sporurilor stabilite pentru fiecare dintre aceste unităţi sanitare, astfel încât să se asigure limita minimă a sporurilor prevăzute în regulamentul aprobat.

Conform legii, personalul încadrat pe funcţiile de inspector şcolar general adjunct, inspector şcolar de specialitate şi inspector şcolar beneficiază de majorarea salarială cu 20% acordată personalului didactic.

Personalul din cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale beneficiază de majorarea salariilor de bază cu până la 25%, în baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului Finanţelor Publice şi, respectiv, prin ordin al ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale.

De asemenea, personalul didactic din învăţământul special şi special integrat, precum şi din centrele judeţene de resurse şi de asistenţă educaţională, respectiv Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională şi din structurile coordonate, monitorizate şi evaluate de către acestea, beneficiază de o majorare cu 15% a salariului de bază.

"Pentru personalul didactic de predare din învăţământ, precum şi pentru personalul didactic de conducere prevăzut la punctul 1 nr. crt. 1, 2, 4 - 6 şi punctul 2 din anexa nr. I, capitolul I, litera A, se acordă un spor de suprasolicitare neuropsihică, de 10% din salariul de bază", se arată în lege.

Potrivit actului normativ, "cadrele didactice care ocupă funcţiile de şef secţie, şef laborator sau şef serviciu medical desfăşoară activitate integrată, prin cumul de funcţii, în baza unui contract de administrare cu o durată de 7 ore zilnic şi beneficiază de drepturile salariale aferente contractului de administrare".

"Începând cu drepturile salariale aferente lunii următoare intrării în vigoare a prezentei legi, personalul de cercetare cu studii superioare din unităţile clinice, din institutele şi centrele medicale, care este confirmat în gradele profesionale corespunzătoare funcţiilor de la nr. crt. 1 - 13 ale lit. a.1, pct. 2, capitolul I, anexa nr. II la Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de salariul de bază prevăzut pentru unităţi clinice stabilit de lege pentru anul 2022", se mai arată în lege.

De asemenea, în situaţia în care, în urma promovării în funcţie, grad sau treaptă profesională ori a avansării în gradaţie, potrivit legii, rezultă un salariu de bază mai mic decât cel avut la data promovării sau avansării în gradaţie, se păstrează salariul de bază avut anterior promovării sau avansării în gradaţie.

Sunt prevăzute şi majorări ale salariilor pentru personalul de specialitate criminalistică din INEC.

Astfel, pe perioada în care desfăşoară activitate de expertiză criminalistică, persoanele care ocupă funcţii de conducere beneficiază de majorarea salariului de bază cu 10%, iar persoanele care ocupă funcţii de execuţie beneficiază de majorarea salariului de bază cu 5%. Majorarea salarială se suportă din venituri proprii.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















55035 vizualizari

  • -3 (7 voturi)    
    DEZASTRU (Luni, 15 aprilie 2019, 16:20)

    jidanul [utilizator]

    In salarizarea administratiei locale (primarii, consilii judetene, etc) este DEZASTRU. Diferentele si discriminarile de la un judet la altul, pentru aceasi functie, aceiasi fisa a postului (aceleasi obligatii) si aceasi vechime sunt ENORME si variaza de la 1500 de lei la 2700 de lei. Liniaritatea salariala pentru aceasi functie si conditi s-a transformat intr-un abuz, existand in prezent, privilegiati si discriminati. In concluzie Legea salarizarii trebuie urgent si neconditionat modificata pentru a egaliza si a asigura liniaritatea salariala pentru aceasi functie si aceleasi conditii.
    • -1 (1 vot)    
      egalizare la nivelul de jos! (Luni, 15 aprilie 2019, 22:38)

      Antenistontel [utilizator] i-a raspuns lui jidanul

      .
    • +1 (3 voturi)    
      depinde (Marţi, 16 aprilie 2019, 0:27)

      Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui jidanul

      Nu poti compara pe una de la registratura primariei satului Popleaca cu una de la registratura unui oras mare sau sector. Am dat exemplu un job care nu presupune skil, ci doar volum, ca sa fie mai usor.

      Oricum in administratia locala e jaf pe bani publici, de cand s-a dat drumul la robinet. Ei isi dau spre maxim admis, nu maxim cat isi permit dpdv buget, corelat cu munca.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version