​Judecătorii Instanţei supreme l-au achitat pe fostul şef al ANAF Sorin Blejnar în Dosarul Motorina, însă omul de afaceri Radu Nemeş a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare, transmite Agerpres.

Sorin BlejnarFoto: captura B1 TV

Decizia de luni este definitivă. Potrivit deciziei, instanţa l-a achitat Sorin Blejnar pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală şi pentru fapta de constituire a unui grup infracţional organizat (în forma sprijinirii).

Totodată, a fost achitată definitiv şi soția omului de afaceri, Diana Marina Nemeş, pentru constituire a unui grup infracţional organizat (în forma constituirii).

În primă instanță, fostul presedinte al ANAF Sorin Blejnar a fost condamnat de Curtea de Apel Bucuresti la cinci ani inchisoare cu executare în dosarul ”Motorina”.

Tot în primă instanță, Radu Nemeș primise o pedeapsă de 9 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (în forma constituirii), iar soția sa fusese condamnată la 5 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală.

Viorel Comăniţă, director la Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV) la data faptelor, și care a primit în primă instanță o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Măsura achitării a fost luată și pentru Florin Dan Secăreanu, ofiţer de poliţie în cadrul MAI - Direcţia Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) la data faptelor, el primind în primă instanță 5 ani de închisoare.

În aceeași cauză, omul de afaceri Andrei Florin Jugănaru, administrator al SC Crivas Logistic SRL Bucureşti şi al SC Rad Trans Concept SRL Bucureşti, a fost condamnat definitiv de instanța supremă la 5 ani și 6 luni, pentru complicitate la evaziune fiscală şi constituirea unui grup infracţional organizat. Tot la 5 ani și 6 luni a fost condamnat și Dumitru Emilian Preda, pentru complicitate la evaziune fiscală şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Instanța a dispus și confiscarea sumei de peste 13.200.000 dolari de la Radu Nemeș, potrivit Mediafax.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 2011 - 2012, Radu şi Diana Nemeş, George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Mihai Buliga, Andrei Florin Jugănaru, Dumitru Preda, Ovidiu Ioan Moldovan şi Pavel Dumitru Ghişe au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale aferente unor tranzacţii cu aproximativ 90.000 de tone de motorină comercializate sub aparenţa unor produse petroliere inferioare.

Grupul ar fi fost sprijinit, în diferite modalităţi, de Sorin Blejnar, fost șef ANAF, de fostul său şef de cabinet Codruţ Alexandru Marta, de Viorel Comăniţă şi de Florin Secăreanu, care reprezentau "palierul de protecţie", precum şi de Mariana Vrînceanu, Nicolae Belba, Lucian Ionescu, "care se aflau în subordinea celorlalţi membri şi executau dispoziţiile acestora, cunoscând scopul urmărit", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Anchetatorii susţin că Radu şi Diana Nemeş, George Guliu şi SC Excella Real Grup SRL au ascuns sursa impozabilă corespunzătoare activităţilor reale pe care le desfăşura societatea, au înregistrat în contabilitate şi în declaraţiile fiscale cheltuieli fictive referitoare la achiziţii de ţiţei şi au omis înregistrarea operaţiunilor de comercializare a motorinei, în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 242.642.205,44 lei (aproximativ 56 milioane euro).