Controalele din vămi vizând transporturile cu legume şi fructe nu au nicio legătură cu ultimatumul dat miercuri de Liviu Dragnea mai multor șefi de instituții privind importurile de fructe și legume, astfel de verificări fiind în plan de multă vreme, susține Aurelian Constantinescu, director general adjunct la Direcţia Generală a Vămilor. El spune că sunt mărfuri care vin din zone de risc, de exemplu din Iran. "Am constatat că vine pătrunjel sau mărar din Iran", a declarat șeful Vămilor.

HotNews.roFoto: Hotnews

Directorul adjunct de la Direcţia Generală a Vămilor a declarat pentru Agerpres că operaţiunile cu legume și fructe "prezintă un risc ridicat fiscal", iar astfel de controale sunt în permanenţă.

"În ultima perioadă s-au intensificat verificările şi am avut, de exemplu, şi pe combaterea contrafacerii, pe drepturile de proprietate intelectuală, tot zilele acestea. Au fost mărfuri reţinute de aproximativ 3 milioane. Referitor la această acţiune (Demetra n.r) atribuţiile Direcţiei Generale a Vămilor sunt clare. Noi verificăm concordanţa dintre datele înscrise în declaraţia vamală şi documentele anexate. Verificăm ca operaţiunile să fie fiscalizate. Referitor la celelalte documente, avizele fito-sanitare, acestea nu sunt în competenţa noastră ci sunt în competenţa Autorităţii Sanitare Veterinare", a spus Aurelian Constantinescu.

Potrivit acestuia, în ultima perioadă s-a avut în vedere şi "reoperaţionalizarea echipelor mobile care au desfăşurat acţiuni pe toate planurile de prevenire şi combatere a fraudelor vamale".

"Acţiunea este în plan de mai multă vreme. Au fost inspectori care au participat la verificările la locurile de descărcare. Au verificat inclusiv la locurile de import. S-au verificat de către Direcţia Antifraudă, pentru că operaţiunile au fost derulate împreună cu Direcţia Antifraudă, şi livrările şi achiziţiile intracomunitare cu astfel de produse", a mai susținut Constantinescu.

El a precizat că DGV face verificări doar pe linia prevenirii şi combaterii fraudelor, deoarece s-a constatat că sunt mărfuri care vin din zone de risc.

"De ce avem în vedere să facem asemenea verificări? Repet, pe linia prevenirii şi combaterii fraudelor şi a fiscalizării, nu pe linia competenţelor altor instituţii. Am constatat că sunt mărfuri care vin din zone de risc, de exemplu din Iran. Am constatat că vine pătrunjel sau mărar, din Iran. Era normal să ne sesizăm şi să derulăm nişte verificări pe această linie. Toate societăţile sunt într-un plan de control ulterior. Controlul ulterior se derulează pe o perioadă de 3 ani de la data depunerii declaraţiei", a mai spus oficialul DGV.

CITEȘTE ȘI: