Polonia a eșuat în garantarea independenței Curții Supreme, a spus joi avocatul general al Curții Europene de Justiție, argumentând că decizia de a reduce vârsta de pensionare a magistraților încalcă normele Uniunii Europene.

PoloniaFoto: freestockphotos.biz

"Curtea ar trebui să stabilească faptul că prevederile legislației poloneze privind scăderea vârstei de pensionare pentru judecătorii curții supreme contravine legii UE”, a spus avocatul general Evgeni Tanchev, potrivit Reuters.

Judecătorii Curții Europene de Justiție respectă, de obicei, recomandările avocatului general în majoritatea dosarelor, deși nu stun obligați să o facă.

Potrivit legii impuse de guvernul de la Varșovia, judecătorii în exercițiu ai Curții Supreme care au împlinit vârsta de 65 de ani înainte de data intrării în vigoare a acestei legi sau cel târziu la 3 iulie 2018 trebuiau să se pensioneze.

Comisia Europeană a dat în judecată Polonia la Curtea Europeană de Justiție, în octombrie anul trecut, în cadrul unei acțiuni de infringement, oficialii de la Bruxelles afirmând că Varșovia a încălcat normele Uniunii Europene prin reducerea vârstei de pensionare, aplicarea vârstei de pensionare de 65 de ani judecătorilor numiți la Curtea Supremă și prin faptul că i s-a conferit președintelui Republicii Polone putere discreționară de a prelungi funcția judiciară activă a judecătorilor Curții Supreme.

În decembrie, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a emis o rezoluție prin care acceptă o serie de măsuri de urgență pentru apărarea statului de drept în Polonia, în cazul pensionării judecătorilor Curții Supreme de Justiție de la Varșovia. Astfel, până la luarea unei decizii, Curtea a dispus suspendarea legii privind pensionarea magistraților.