Înaintea Consiliului European de miercuri, Comisia Europeană a făcut bilanțul măsurilor de pregătire ale Uniunii Europene pentru eventualitatea unui Brexit fără acord și a emis orientări practice destinate statelor membre în 5 domenii.

HotNews.roFoto: Hotnews

Aceste domenii sunt: drepturile de ședere și în materie de securitate socială ale cetățenilor, protecția datelor, medicamentele și dispozitivele medicale, cooperarea polițienească și judiciară în materie penală, precum și pescuitul.

Orientările prezentate astăzi au scopul de a asigura punerea în aplicare fără sincope a măsurilor de contingență la nivelul UE și la nivel național, în cazul în care Regatul Unit părăsește UE fără acord la 12 aprilie sau la o dată ulterioară ­și de a menține o abordare coordonată în etapa fără acord.

Retragerea fără acord va genera perturbări și nu este o situație de dorit, însă UE este pe deplin pregătită pentru aceasta.

Orientări în 5 domenii

1. Drepturile de ședere și în materie de securitate socială ale cetățenilor

Comisia Europeană a clarificat în repetate rânduri faptul că protejarea drepturilor cetățenilor Regatului Unit în UE în eventualitatea unui scenariu fără acord este o prioritate și că statele membre ar trebui să adopte o abordare generoasă în ceea ce privește drepturile acestor cetățeni. Se așteaptă ca Regatul Unit să procedeze la fel. Statele membre ale UE-27 au pregătit măsuri naționale de contingență care să asigure, în perioada imediat următoare scenariului fără acord, șederea legală neîntreruptă a cetățenilor Regatului Unit aflați în situație de ședere legală în UE-27. Orientările prezentate astăzi oferă o imagine de ansamblu asupra măsurilor de contingență ale UE, în special asupra Regulamentului de stabilire a măsurilor de contingență în domeniul coordonării sistemelor de securitate socială. Comisia a propus ca statele membre să adopte o abordare coordonată unilaterală pentru a aborda unele dintre aspectele care nu sunt acoperite de regulament, precum și să completeze abordarea respectivă, indicând domeniile în care fiecare stat membru ar putea să asigure protecție suplimentară prin măsuri naționale proprii, unilaterale.

2. Cooperarea polițienească și judiciară în materie penală

În cazul unui scenariu fără acord, cadrul juridic al UE privind cooperarea polițienească și cooperarea judiciară nu s-ar mai aplica Regatului Unit. Prin urmare, cooperarea cu Regatul Unit va trebui să aibă la bază cadre juridice și mecanisme de cooperare alternative, întemeiate pe dreptul internațional și național. Orientările prezentate astăzi descriu instrumentele alternative relevante la care pot recurge UE și statele sale membre pentru a se asigura că demersurile de cooperare în materie de aplicare a legii și de cooperare judiciară pot continua, astfel încât să se garanteze în permanență un nivel ridicat de securitate pentru cetățeni. De asemenea, se oferă orientări statelor membre cu privire la deconectarea Regatului Unit de la diversele baze de date, rețele și sisteme de informații ale UE.

3. Medicamentele și dispozitivele medicale

Chiar de la începutul activității de pregătire desfășurate de Comisie, sectorul medical a reprezentat o prioritate, fiind emise orientări încă din iulie 2017. Datorită măsurilor de pregătire, majoritatea medicamentelor vizate de retragerea Regatului Unit ar trebui să fie în prezent conforme cu legislația UE la data retragerii Regatului Unit. În pofida tuturor eforturilor, este posibil însă ca unele medicamente și dispozitive medicale să nu fie conforme la timp. Prin urmare, există riscul de penurie dacă operatorii economici nu acționează cu celeritate pentru a remedia situația. Orientările prezentate astăzi descriu modul în care Comisia va colabora cu Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și cu autoritățile naționale de reglementare a medicamentelor pentru a monitoriza îndeaproape situația și pentru a rezolva eventualele probleme. De asemenea, orientările precizează posibilitățile de a se recurge la scutirile și derogările în vigoare de la normele existente, pentru a se atenua riscul de penurie de medicamente și de dispozitive medicale esențiale în cazul scenariului fără acord.

4. Protecția datelor

După cum s-a menționat în Comunicarea Comisiei din 13 noiembrie privind pregătirile pentru retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, Comisia consideră că instrumentele existente în temeiul Regulamentului general privind protecția datelor pentru schimbul de date cu țările terțe sunt suficiente pentru a răspunde nevoilor imediate în cazul transferurilor de date către Regatul Unit în situația unui scenariu fără acord. Orientările prezentate astăzi oferă detalii cu privire la aceste instrumente, la condițiile bine definite pentru utilizarea derogărilor, precum și la măsurile practice pe care societățile și autoritățile din UE vor trebui să le ia pentru a asigura conformitatea neîntreruptă cu normele UE privind protecția datelor.

5. Pescuitul

În domeniul pescuitului, UE a adoptat două măsuri de contingență care să acopere toate situațiile care pot apărea în cazul unui Brexit fără acord. Pe de o parte, UE a creat cadrul juridic adecvat care să permită accesul reciproc al navelor Regatului Unit în apele UE în cursul anului 2019, dacă Regatul Unit acordă navelor UE acces în apele sale. Pe de altă parte, UE a adaptat, de asemenea, criteriile de eligibilitate ale Fondului pentru pescuit și afaceri maritime, pentru a se asigura faptul că pescarii care sunt nevoiți să își înceteze activitățile – în cazul în care Regatul Unit nu acordă acces neîntrerupt în apele sale – pot primi compensații. În acest caz, ar fi extrem de important ca statele membre să adopte o abordare coordonată care să asigure condiții de concurență echitabile între pescarii din UE în diferite state membre și care să protejeze resursele marine. Orientările prezentate astăzi oferă detalii cu privire la o astfel de abordare coordonată. Comisia colaborează cu statele membre cele mai vizate pentru a conveni asupra unui cadru de monitorizare a modificărilor survenite în activitățile de pescuit în apele UE, în scopul de a se evita denaturările.

Scenariul fără acord

În cazul unui scenariu fără acord, Regatul Unit va deveni o țară terță și nu i se va aplica nicio măsură tranzitorie. De la data respectivă, întreaga legislație primară și secundară a UE va înceta să se aplice Regatului Unit. Nu va mai exista o perioadă de tranziție, astfel cum se prevede în Acordul de retragere. Evident, o astfel de situație va cauza grave perturbări pentru cetățeni și întreprinderi.

Într-un astfel de scenariu, relațiile Regatului Unit cu UE ar fi reglementate de dreptul internațional public, inclusiv de normele Organizației Mondiale a Comerțului. UE va avea obligația de a aplica imediat normele și tarifele sale vamale la frontierele cu Regatul Unit. Această obligație include efectuarea de verificări și controale privind respectarea standardelor vamale, sanitare și fitosanitare și verificarea conformității cu normele UE. În pofida pregătirilor considerabile efectuate de autoritățile vamale ale statelor membre, aceste controale ar putea cauza importante întârzieri la frontiere. De asemenea, entitățile din Regatul Unit nu ar mai fi eligibile pentru granturi UE și nu ar mai putea participa la procedurile de achiziții publice din UE în condițiile în vigoare în prezent.

Cetățenii Regatului Unit nu vor mai fi cetățeni ai Uniunii Europene. Britanicii vor fi supuși unor controale suplimentare la frontiere atunci când vor intra pe teritoriul Uniunii Europene. Și în această privință, statele membre au efectuat pregătiri considerabile în porturi și aeroporturi pentru a se asigura că aceste controale sunt efectuate cât mai eficient posibil. Cu toate acestea, întârzierile inerente unor astfel de controale nu pot fi excluse.

Sprijin financiar

Deși impactul unei retrageri fără acord va fi resimțit în întreaga Uniune Europeană, este clar că unele regiuni și sectoare economice vor fi afectate într-un mod mai direct. Comisia a analizat maniera în care fondurile și programele actuale ale UE ar putea fi mobilizate în situația în care nu s-ar ajunge la un acord și în cazul în care Regatul Unit nu își îndeplinește obligațiile de plată prevăzute în Regulamentul de contingență privind bugetul UE. Prin reprogramarea anumitor fonduri structurale, prin activarea măsurilor de combatere a perturbărilor piețelor agricole și prin utilizarea unor instrumente specifice, cum ar fi programul pentru competitivitatea întreprinderilor mici și mijlocii (COSME), Fondul european de ajustare la globalizare (FEG), Fondul de solidaritate și Fondul european pentru investiții strategice (FEIS), se pot pune la dispoziție fonduri suplimentare specifice.

În plus, asistența tehnică și financiară din partea UE poate fi pusă la dispoziție în anumite domenii, cum ar fi formarea funcționarilor vamali în cadrul programului Vamă 2020. Alte programe pot contribui la proiecte de formare similare în domeniul controalelor sanitare și fitosanitare. În ceea ce privește agricultura, legislația UE oferă o largă gamă de instrumente pentru a face față efectelor imediate ale retragerii Regatului Unit, în special în scenariul fără acord.

Sursa: Comisia Europeană