Decizia emisă de Federal Aviation Administration (FAA) din SUA de a ține la sol avioanele Boeing 737 MAX 8 după cele două dezastre din Indonezia și Etiopia ridică noi întrebări cu privire la siguranța tehnologiei aviatice actuale și provoacă reacții exagerate. „Mai pot piloții să aibă încredere în avioanele Boeing?”, întreba la CNN un pilot pensionat. O apreciere mai nuanțată a fost oferită de James Fallows, jurnalist la Atlantic: „Palmaresul de siguranță uluitor al aviației comerciale mondiale îi face pe membrii sistemului să se bucure de beneficiul îndoielii chiar și în fața unor asemenea judecăți, atât de rare au devenit accidentele aviatice”.

AvionFoto:

Siguranța călătoriei cu o companie aeronautică modernă este cu adevărat o minune. Timp de aproape un deceniu, între februarie 2009 și aprilie 2018, nu s-a înregistrat niciun deces ca urmare a unui accident în zbor comercial în Statele Unite. Este un nivel de siguranță impresionant, având în vedere că în acea perioadă americanii au zburat cam 100 de milioane de kilometri în fiecare lună.

A devenit un clișeu că mersul cu mașina la aeroport este mai periculos decât zborul în sine, dar chiar și aceasta reprezintă o exagerare cu privire la riscurile călătoriei cu avionul. Un raport din 2006 calcula probabilitatea de a muri într-un accident de avion ca fiind de unu la 11 milioane, iar aceasta era înainte de deceniul fără niciun deces. Condusul mașinii este mult mai periculos.

În 2017, americanii au condus aproape cinci miliarde de kilometri cu prețul a 37.133 de vieți omenești. În ultimii 10 ani dinainte, companiile aeriene americane au înregistrat 67 de pierderi de vieți omenești (niciuna în SUA) în timp ce au zburat 12,5 miliarde de kilometri în toată lumea. Nu mai e o exagerare în a spune că zborul cu avionul este mai sigur decât orice altceva. Plimbarea montană, mersul pe bicicletă sau chiar mâncatul sunt literalmente mult mai periculoase.

Cam 300 de oameni mor anual căzând de pe scări în SUA, iar de două ori mai mulți în incendii provocate de prăjitoarele de pâine. 500 mor înecându-se cu mâncare. Proverbialul trăznet este o adevărată epidemie în comparație cu dezastrele aviatice. În 2017, fulgerele au omorât 27 de americani, un minim în comparație cu media de 75 anual înainte de anul 2000. Este de patru ori mai probabil ca o persoană să fie ucisă de un rechin decât într-un avion de pasageri. Să cităm și un număr mai optimist: șansa de a obține cinci cireșe pe un automat de jocuri este de unu la 3.125 – ceea ce înseamnă că este mai probabil să câștigi jackpotul de două ori la rând decât să mori într-un accident de avion.

Există și riscul rănilor care nu sunt fatale într-un avion comercial. Dar chiar și aici nivelul de siguranță al industriei este extraordinar. Numai 40 de oameni sunt răniți în turbulențe în fiecare an. În comparație, aproape 2.000 de oameni se rănesc grav anual când își taie pâinea.

Toate aceste date nu minimalizează tragedia accidentelor aviatice, ci onorează performanțele inginerești care sunt în spatele recordului remarcabil de siguranță. El este rezultatul eforturilor dureroase și al învățării meticuloase din greșeli în anii de după 17 septembrie 1908, când Thomas Selfridge a devenit prima persoană ucisă într-un accident de avion (pilotul era Orville Wright, care nu și-a mai revenit niciodată deplin după rănile suferite).

Ritmul în care a avansat de atunci știința aviatică este șocant. După ce numai două avioane de Havilland Comet s-au prăbușit în 1954, inginerii și-au dat seama că forma pătrată a ferestrelor concentra tensiunile și ducea la distrugerea structurii. De atunci, ferestrele avioanelor sunt ovale. Doi ani mai târziu, două avioane s-au ciocnit deasupra Marelui Canion, omorând 128 de oameni, parțial din cauza unor reguli depășite care dădeau unor agenții diferite autorizarea de a ghida aeronave de la sol. Lucrurile s-au îmbunătățit după ce FAA a primit întreaga responsabilitate.

Poate că cea mai importantă inovație recentă este navigația ghidată de sateliți, care în ultimele două decenii nu numai că a redus riscurile, dar a adus și alte beneficii. Investigatorii au fost alertați de existența unor similitudini în cele două accidente ale avioanelor MAX 8 de informații înregistrate de sateliți. Aceste date vor contribui la îmbunătățirea în continuare a măsurilor de securitate deja uimitor de performante.

Un avion comercial este una din cele mai complicate mașinării construite vreodată, o capodoperă de creativitate științifică și tehnologică. Factorii implicați în lansarea în văzduh a unei mașini de 80 de tone care zboară cu 800 km/h ne arată cât de mult am avansat. Nimic nu va fi vreodată lipsit total de riscuri – dar datorăm multă recunoștință nenumăraților ingineri și piloți care au făcut ca zborul cu avionul să fie unul din cele mai sigure lucruri pe care le pot face oamenii. (The Objective Standard)