Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a avertizat, sâmbătă, că guvernul trebuie să reducă substanțial deficitul bugetar, precizând că, pentru al doilea an consecutiv, România se abate semnificativ de la traiectoria sa bugetară. Comisarul european a amintit că oficialii de la Bruxelles și-au exprimat de mai multe ori îngrijorarea față de situația din România.

Valdis Dombrovskis, vicepresedinte al Comisiei EuropeneFoto: Hotnews

„În ceea ce privește situația din România, după cum știți, ne-am exprimat îngrijorări față de întreaga traiectorie fiscală a bugetului. Pentru al doilea an la rând, România este într-o procedură de abatere semnificativă, ceea ce înseamnă că traiectoria sa bugetară deviază semnificativ de la cerinţele Pactului de Stabilitate şi Creştere, şi de acea este important ca România să reducă în mod substanţial deficitul bugetar. Recomandarea Consiliului a fost o îmbunătăţire structurală de un procent. De acea când discutăm despre politica fiscală, putem vorbi de transferul poverii fiscale, dar nu vedem spaţiu fiscal pentru noi reduceri de taxe”, a afirmat, sâmbătă, Valdis Dombrovskis, care este și comisarul european responsabil pentru moneda euro şi dialogul social, într-o conferință de presă, la Bucureşti, la finalul reuniunii informale a ECOFIN.

Potrivit Mediafax, vicepreședintele CE a reamintit că, în 2015, CE a avertizat împotriva planurilor privind o reducere masivă a cotei de TVA - planurile inițiale erau pentru o reducere de 5 puncte procetuale, dar până la urmă a fost una de 4 puncte procetuale. De la 1 ianuarie 2016, cota generală de TVA a fost redusă la 20%, de la 24% anterior, iar aceasta este de 19%, începând cu ianuarie 2017. Această reducere de TVA, de 4 puncte procentuale, „a dus la actuala deteriorare a spațiului fiscal”, a precizat comisarul pentru moneda euro.

„Aceste recomandări pe care le fac trebuie văzute prin cadrul general privind comentariile fiscale”, a subliniat Dombrovskis. Mai exact, comisarul european a precizat că, în timpul reuniunii de la București, miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană (UE) au discutat, sâmbătă, despre reducerea taxelor în ceea ce privește forța de muncă, mai ales pentru categoriile slab plătite. „În general, sfatul Comisiei Europene este reducerea taxelor pe muncă, în special munca plătită cu salarii mici şi transferul spre alte baze de impozitare, care să fie mai puţin dăunătoare pentru creştere. Iar acest lucru este valabil în special pentru ţările cu un nivel ridicat al sarcinii fiscale. (...) Am subliniat astăzi că statele ar trebui să reducă povara fiscală pentru forța de muncă și să se îndrepte spre alte resurse pe care să le investească în creștere”, a precizat Dombrovskis.

De asemenea, vicepreședintele CE a criticat, joi, România pentru întârzierea reformelor structurale, lărgirea deficitului de cont curent și majorarea salariilor fără a crește competitivitatea.

„Suntem îngrijorați de pierderea recentă de competitivitate și de lărgirea deficitelor de cont curent în cazul României. În ceea ce privește dezechilibrele, problema este că România a reintrat în procedura de dezechilibru macroeconomic, în actualul ciclu, în ciuda faptului că ieșise acum doi ani. În același timp, politica fiscală a fost extinsă, an după an de creștere economică. (...) Știu că ia timp pentru implementarea reformelor structurale, dar altfel, ca să citez un proverb românesc, «Ceea ce semeni, este ceea ce culegi»”, a spus Dombrovskis, în cadrul unui eveniment privind „Semestrul European”.

În plus, comisarul european a reamintit, joi, că, în iunie 2018, CE i-a atras atenția României că nu a luat măsuri pentru a-și corecta devierea de la ținta de deficit bugetar. Această țintă ar trebuie să fie de 1% pe an în perioadele de creștere economică și de 3% în perioadele de criză. Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a organizat, vineri şi sâmbătă, la Bucureşti, reuniunea informală a ECOFIN, iar la eveniment au participat peste 40 de delegaţii, aproximativ 1.000 de persoane, miniștrii de Finanțe din statele membre ale Uniunii Europene (UE), Guvernatorii băncilor centrale, comisari europeni și înalți reprezentanți ai instituțiilor UE.