Deputatul USR Stelian Ion critică dur ieșirea ministrului Finanțelor Eugen Teodorovici potrivit căreia se impun măsuri, la nivel european, pentru a combate exodul creierelor. Reprezentantul Opoziției spune că Teodorovici se dovedește a fi unul dintre cele mai toxice personaje din guvern.

Stelian IonFoto: Camera Deputatilor

”Deși nu pare bezmetic ca Daea, nici tont ca Dăncilă, nici ticălos ca Tăriceanu sau Dragnea, nici cu profil de bișnițar ca Vâlcov, nici cu conduită de aparatcic ca Toader, nici mitocan ca Nicolae Șerban, Teodorovici este unul dintre cele mai toxice personaje ale acestei guvernări”, a reacționat deputatul USR, pe twitter.

El s-a referit la declarațiile ministruluipotrivit cărora ”în viitorul apropiat, prioritatea noastră ar trebui să fie găsirea unei soluții comune la nivel european și implementarea unui instrument care să ne ajute în rezolvarea problemei mobilității selective, care duce la un exod al creierelor și împiedică creșterea potențială”.

”Muncitorii care lucrează în străinătate contribuie la PIB-ul țării de origine. De ani buni, asta se întâmplă și în România. Cu toate aceasta, mobilitatea forței de muncă poate avea și efecte negative. Este cazul mobilității selective, care duce la un exod al creierelor și împiedică creșterea potențială. În viitorul apropiat, prioritatea noastră ar trebui să fie găsirea unei soluții comune la nivel european și implementarea unui instrument care să ne ajute în rezolvarea acestui fenomen”, spune Eugen Teodorovici, ministrul român de finanțe, președintele Consiliului Ecofin.

Teodorovici nu este la prima intervenție de acest gen. În noiembrie anul trecut, minstrul Finanțelor, Eugen Teodorvici, a declarat că el ar fi propus celorlalți miniștri de resort din UE, în Consiliul ECOFIN, posibilitatea restricționării pieței muncii în Uniune, prin introducerea unor permise de muncă pe 5 ani pentru fiecare stat.

Astfel, Teodorovici ar fi vrut să limiteze plecarea lucrătorilor români în străinătate. ”Trebuie să învățăm la nivel european că, cu cât o zonă devine mai săracă, alta devine mai bogată, dar undeva lucrurile se rup, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, în cadrul unei dezbateri la Palatul Parlamentului. “Eu am ridicat problema asta și la nivelul colegilor mei, miniștrii de finanțe din cadrul Uniunii Europene. Poate e mai restrictivă sau de altă natură această măsură, dar asta este. Trebuie să învățăm la nivel european că, cu cât o zonă devine mai săracă, alta devine mai bogată, dar undeva lucrurile se rup. Trebuie să fie cu adevărat acea coeziune socială, nu încarci și întărești partea de Vest și lași restul de Europă din fel de fel de condiții, în afară”, a spus ministrul Finanțelor.

„În ce sens? Iar văd știri că Teodorovici vrea să reformeze Europa. Nu domnule, permisul de muncă să fie același ca și timp în toate statele. Nu mai ai voie, după primul permis, să-ți reînnoiești dreptul de muncă, ca să fii obligat să migrezi în Europa. Așa, dacă ajunge în Germania și tot primește drept de muncă, deci nu o să se întoarcă în veci în Croația, România de unde a plecat. Maxim 5 ani și, la revedere, să te duci în altă țară să îți cauți loc de muncă”, a explicat Teodorovici.

Teodorovici a explicat ulterior că intervenția sa a fost interpretată greșit și că nu atentează la niciuna dintre libertățile fundamentale ale cetățenilor UE, cum este libera circulație a persoanelor, a mărfurilor și serviciilor.