Comisia de Cultură, Culte și Minorități a Partidului Național Liberal condamnă vandalizarea a 73 de morminte din cimitirul evreiesc al orașului Huși, atărgând atenția asupra faptului că astfel de gesturi pot avea consecințe profund negative, ”în contextul unui climat politic oricum extrem de tensionat, în care elementele de retorică naționalistă au fost puse în circulație de ceva timp de lideri importanți ai PSD”.

morminte evreiesti distruse la HusiFoto: Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania

”PNL solicită autorităților statului român să intervină ferm pentru depistarea făptuitorilor, sancționarea oricăror derapaje și cere măsuri concrete de prevenire a extremismului de orice natură. Ministerul de Interne nu poate fi preocupat în această țară doar să lupte cu protestatarii din Piața Victoriei sau din alte locuri publice în care românii se adună pentru a protesta împotriva abuzurilor PSD. În aceste condiții, cerem ministrului Carmen Dan să se trezească și să prezinte public măsurile luate până în acest moment cu privire la vinovații pentru acest sacrilegiu. De la Ministerul Culturii trebuie să recunoaștem că nu ne așteptăm la vreo reacție, așa cum nu s-a întâmplat nici în alte cazuri în care elemente ale patrimoniului cultural național au fost distruse”, se arată într-un comunicat de presă al PNL.

La începutul săptămânii trecute, un număr de 73 de monumente funerare din incinta cimitirului evreiesc din Huşi au fost distruse, potrivit Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic.

Ambasada SUA în România a condamnat ”fără echivoc” vandalizarea cimitirului evreiesc din Huşi, după ce un număr de 73 de monumente funerare au fost distruse. Distrugerea este nu doar un atac împotriva comunităţii evreieşti, ci şi un atac împotriva diversităţii întregii societăţi româneşti, consideră Ambasada SUA.