Opt cățeluși au fost găsiți la începutul săptămânii acesteia imobilizați în smoală, în sectorul 6 al Capitalei, unul dintre pui, ce fusese acoperit aproape complet de substanța chimică, nu a supraviețuit. Cazul a fost sesizat Serviciului Poliția Animalelor din cadrul Poliției Locale a Municipiului București, arată o postare pe Facebook a Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor București.

catei imobilizati in smoalaFoto: ASPA Bucuresti Facebook

Cățelușii, care au mai puțin de 2 luni, aveau peste jumătate din suprafața corpului acoperită de smoală, erau în stare de șoc și respirau sacadat, când au fost găsiți pe 2 aprilie, în incita REMAT, pe bulevardul Iuliu Maniu 543.

”Mama cățeilor a asistat neputincioasă la puii ei agonizând în substanța vâscoasă. Fiind un caz de urgență, a fost luată decizia de a transporta cățeii la un cabinet veterinar pentru acordarea ajutorului medical necesar. O echipă formată din 7 medici veterinari, ajutați de voluntari, a depus toate eforturile pentru salvarea cățeilor.După o intervenție care a durat 9 ore, medicii au reușit să desprindă smoala lipită de blana cățelușilor. Unul dintre pui, ce fusese acoperit aproape complet de substanța chimică, nu a supraviețuit. Ceilalți 7 au fost stabilizați, fiind hrăniți apoi chiar de mama lor”, arată o postare a ASPA București pe pagina sa de Facebook.

Potrivit Autorității, cățelușii trebuie să rămână sub supraveghere medicală, pentru că arsurile severe cauzate de substanța vâscoasă necesită curățare zilnică și tratament specific.

După trauma suferită și după ce vor depăși perioada critică, puii vor avea nevoie de o familie care să îi ajute să uite prin ce au trecut, subliniază ASPA.