FOTO Zeci de morminte vandalizate la Cimitirului evreiesc din Huşi / Ambasada SUA la București: Un atac împotriva comunităţii evreieşti şi împotriva diversităţii întregii societăţi româneşti

de N.O.     HotNews.ro
Vineri, 5 aprilie 2019, 17:17 Actualitate | Esenţial


morminte evreiesti distruse la Husi
Foto: Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania
Ambasada SUA în România condamnă ”fără echivoc” vandalizarea cimitirului evreiesc din Huşi, după ce un număr de 73 de monumente funerare au fost distruse. Distrugerea este nu doar un atac împotriva comunităţii evreieşti, ci şi un atac împotriva diversităţii întregii societăţi româneşti, consideră Ambasada SUA.

”Ambasada SUA în România condamnă fără echivoc recenta vandalizare a cimitirului evreiesc din Huşi. Distrugerea a zeci de morminte evreieşti este nu doar un atac împotriva comunităţii evreieşti, ci şi un atac împotriva diversităţii întregii societăţi româneşti. Suntem alături de familiile de evrei în cazul cărora mormintele celor dragi au fost profanate. Solicităm aducerea în faţa justiţiei a celor responsabili de acest atac”, arată comunicatul Ambasadei SUA la București.

La începutul săptămânii trecute, un număr de 73 de monumente funerare din incinta cimitirului evreiesc din Huşi au fost distruse, potrivit Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic.

”Nu este admisibil ca în zilele de astăzi, în România contemporană, stat democrat, pluralist, în care drepturile şi obligaţiile evreilor şi ale celorlalte minorităţi naţionale sunt egale cu ale majorității, să se întâmple un eveniment atât de antiuman, atroce, de profanare a mormintelor”, arată un comunicat al Federației Comunităților Evreiești din România, care spune că, în prezent, comunitatea evreilor din Huşi nu mai are decât câteva zeci de membri, în cea mai mare parte oameni în vârstă, inclusiv supravieţuitori ai Holocaustului.

”Astfel de evenimente cu un caracter profund antisemit sunt de îndată receptate în toată lumea democratică, şi afectează grav democraţia din România. De îndată ce vom avea informaţii din partea autorităţilor în drept, vom informa opinia publică din România şi de peste hotare”, subliniază Dr. Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic.





















1973 vizualizari

  • +1 (7 voturi)    
    Și care-i problema? Vajnica miliție română o (Vineri, 5 aprilie 2019, 17:32)

    prec [utilizator]

    să-i prindă pe derbedei. Altceva nu au de făcut.
  • -1 (9 voturi)    
    Sunt curios dacă ambasada americană... (Vineri, 5 aprilie 2019, 17:34)

    Nyk1 [utilizator]

    ...s-ar autosesiza la fel dacă ar fi profanate cimitirele românești de pe teritoriul Bucovinei de Nord sau Bugeacului.

    Nici măcar nu cred că ar fi știri care să anunțe un astfel de fapt, chiar dacă s-ar întâmpla.
    • +5 (7 voturi)    
      curiozitatea a omorat matza... (Vineri, 5 aprilie 2019, 19:56)

      Foxcrawl.com [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      asa ca las-o balta cu presupunerile tale stupide. Ce s-a intamplat la Husi e anormal indiferent cine o fi la 2 metri sub pamant.
  • +8 (12 voturi)    
    un nebun arunca o piatra.. (Vineri, 5 aprilie 2019, 17:58)

    cugetatorul [utilizator]

    si o tara intreaga trage ponoasele de imagine; sper ca oricine a facut asta va fi prins si va ajunge in spatele gratiilor unde ii e locul
  • -2 (8 voturi)    
    Vandalizarea cimitirului evreesc din Husi! (Vineri, 5 aprilie 2019, 20:55)

    Mihai Nazare [anonim]

    1) Cred ca are legătura cu intenția guvernului României de a muta ambasada Romîniei de la TelAviv la Ierusalim!
    2) Si deasemeni cred ca este un afront pentru faptul ca recent Donald Trump președintele SUA, a dat unda verde ca Israelul sa ia în stăpânire înălțimile Golan. teritoriu care îi apartine Siriei si pe care Israelul la ocupat in razboiul de 6 zile din 1967. Atunci Israelul a ocupat prin forță, Înalțimile Golan, Fâșia Gaza, Peninsula Sinai și Cisiordania[
    • 0 (4 voturi)    
      tot atunci (Vineri, 5 aprilie 2019, 23:03)

      amisraelhai [utilizator] i-a raspuns lui Mihai Nazare

      tot in 1967 parintii dumitale au venit prea devreme de la defilrea de 23 august


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version