Fostul președinte Ion Iliescu a fost operat la inimă, luni seară, ar urma să fie externat vineri la Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. C.C. Iliescu" din București, potrivit reprezentanților unității medicale, citați de Digi 24.

Ion Iliescu (foto arhiva)Foto: Agerpres

Conform surselor citate, fostul președinte se simte bine și ar urma să fie externat astăzi.

Ion Iliescu a fost operat la inimă, luni seară, la Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. C.C. Iliescu" din București, "cu un rezultat foarte bun", au anunțat reprezentanții unității medicale. Medicii spuneau că fostul președinte este în stare stabilă și "în afara unui pericol imediat".

"După evaluare și pregătire preoperatorie, pacientul a fost supus unei intervenții chirurgicale cu un rezultat final foarte bun. În prezent, domnul Ion Iliescu se află în perioada postoperatorie imediată, în Secția ATI 1 a institutului nostru, este stabil și în afara unui pericol imediat", spuneau reprezentanții Institutului de Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. C.C. Iliescu".

Ei precizau că "orice declarații ulterioare se vor face doar cu acordul expres al pacientului".

Inițial, Ion Iliescu a ajuns, luni dimineață, la Spitalul Elias, dar medicii de acolo l-au direcționat către Institutul "C.C. Iliescu".

Ion Iliescu are 89 de ani. El a mai fost operat la inimă în trecut, fiindu-i montate câteva stenturi. Una dintre operațiile pe inimă a fost făcută la Paris, în anul 2007. Iliescu a fost supus, de asemenea, unei operații pentru un polip la colon, în anul 2012, la Spitalul Elias din București.

Fostul președinte s-a retras de câțiva ani din viața publică, el nemaifiind văzut la evenimente publice în ultimii ani.

Ion Iliescu s-a născut la 3 martie 1930 și a fost președintele României în perioada 1990-1992, 1992-1996 și 2000-2004.

Pe 21 decembrie 2018, Ion Iliescu a fost inculpat în dosarul Revoluției din 1989, fiind acuzat de crime împotriva umanităţii, alături de Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil (Cico) Dumitrescu.

De asemenea, în iulie 2017, Ion Iliescu a fost trimis în judecată în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, alături de fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu, Nicolae Dumitru, fost prim-vicepresedinte al Frontului Salvarii National și Mugurel Florescu, fost adjunct al procurorului general al Romaniei si sef al Directiei Procuraturilor Militare. Ei sunt acuzați de infracţiuni contra umanităţii, respectiv pentru reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 13-15 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane, rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a peste 1.200 de persoane.