​Aproximativ 20 de persoane protestează, vineri dimineață, în fața Pachetului General, cerând demisia procurorului general, după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Augustin Lazăr ar fi făcut parte dintr-o comisie care la mijlocul anilor '80 a refuzat eliberarea unui disident anticomunist.

HotNews.roFoto: Hotnews

Manifestanții adunați în fața Parchetului au pancarte cu mesaje precum "Lazăr, călăul care a devenit victimă" și îi cer procurorului general să demisioneze.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a anunțat joi că a decis reverificarea procurorului general Augustin Lazăr, după acuzațiile ce i-au fost aduse în spațiul public.

Inspecţia Judiciară s-a autosesizat ca urmare a apariţiei în spațiul public a unor informaţii potrivit cărora procurorul general Augustin Lazăr, înainte de 1989, ca procuror la Alba, ar fi refuzat că elibereze un disident anticomunist și face verificări.

La rândul său, Călin Popescu Tăriceanu i-a trimis miercuri o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis, prin care îi cere să semneze urgent decretul de revocare din funcție a procurorului general, urmare a dezvăluirilor potrivit cărora Augustin Lazăr a fost implicat în persecutarea disidentului Iulius Filip. Și purtătorul de cuvânt al PSD, Lia Olguța Vasilescu, i-a cerut procurorului general să își dea demisia imediat și să își ceară scuze public pentru că a ocupat această înaltă funcție din sistemul judiciar românesc, deși „a întreprins acțiuni de poliție politică în timpul regimului comunist”.

Augustin Lazăr a respins acuzațiile, precizând că o astfel de dezinformare este contrazisă de adeverințele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Procurorul general apreciază că atacurile concertate din ultimele zile la adresa sa, în contextul derulării procedurii de desemnare a viitorului procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, urmăresc atât decredibilizarea sa în calitate de procuror general, cât și destabilizarea Ministerului Public.

De asemenea, Lazăr a catalogat drept grosolănii declarațiile potrivit cărora procurorul deschidea sau închidea pe cineva într-un penitenciar, acesta fiind atributul judecătorului, precizând că regretă că drama disidentului Iulius Filip e folosită de cei ce vor să atace Justiția.

Mandatul lui Augustin Lazăr la conducerea Parchetului General se încheie la sfârșitul acestei luni. El și-a depus candidatura pentru un nou mandat de 3 ani.