Ministerul Mediului şi-a dat, miercuri, acordul pentru recoltarea ursului care, în ultimele două săptămâni, a ucis câteva zeci de animale din mai multe gospodării situate pe raza comunelor Colţi şi Pănătău, a anunţat Biroul de presă al Instituţiei Prefectului Buzău, transmite Agerpres.

Urs brunFoto: Wikimedia Commons

Acesta va fi recoltat prin metoda "la pândă".

Potrivit sursei citate, gestionarul fondului de vânătoare, AJVPS Buzău, trebuie să identifice cu exactitate exemplarul de urs care a produs pagube însemnate locuitorilor din zonele amintite şi să procedeze la recoltarea acestuia prin metoda "la pândă". De asemenea, în urma proceselor verbale întocmite anterior, se vor stabili şi despăgubirile ce vor fi acordate sătenilor ale căror gospodării au fost vizate de atacurile ursului.

Solicitarea de derogare a survenit ca urmare a demersurilor efectuate de Instituţia Prefectului - Judeţul Buzău, a punctelor de vedere transmise de Agenţia pentru Protecţia Mediului şi a Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, precum şi a unei solicitări de derogare din partea AJVPS Buzău, în urma a zeci de plângeri ale sătenilor din comunele Colţi şi Pănătău.