Un bărbat din Cluj este căutat de polițiști, fiind bănuit că și-a aruncat în aer apartamentul, ca răzbunare față de fosta sa soție de care divorțase și cu care se afla în proces de partaj, transmite corespondentul Mediafax.

PolitistiFoto: Facebook / Politia Romana

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Pompaș, a spus, miercuri, că bărbatul este căutat pentru a da explicații pentru gestul său.

„Polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere prin incendiere în cazul exploziei de pe strada Fântânele din Cluj-Napoca, fiind identificat un bărbat care ar fi incendiat apartamentul respectiv. Acesta este căutat pentru a da explicații referitoare la gestul său, dar nu a fost, încă, depistat”, a spus Pompaș.

Pompierii clujeni susțin, la rândul lor, că a fost vorba despre o acțiune intenționată de incendiere a apartamentului.

„Au fost mai multe focare de incendiu, s-a încercat să se dea foc în fiecare din camere, unde au fost amplasate mai multe butelii de gaz”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș.

Surse judiciare au declarat, că bărbatul suspectat de producerea exploziei era divorțat și se afla în proces de partaj.

„Din primele informații reiese că fosta soție a bărbatului care ar fi provocat explozia ar fi divorțat de acesta, iar cei doi se aflau în proces de partaj. Marți dimineața, femeia s-ar fi prezentat cu un executor judecătoresc pentru a-l evacua din apartament. Se pare că bărbatul ar fi vrut să se răzbune pentru a nu-și lăsa fosta soție să beneficieze de apartament”, au spus sursele citate.

Marți seara, mai multe persoane s-au autoevacuat dintr-un bloc de pe strada Fântânele din Cluj-Napoca, în urma unei explozii la un apartament situat la parter care a fost inundat de fum dens, nefiind înregistrați răniți.