Premierul grec, Alexis Tsipras, a efectuat o vizită istorică în Macedonia de Nord, fiind pentru prima oară când un înalt oficial grec merge în statul vecin care și-a câștigat independența în 1991 și a obținut recent, la capătul unor lungi negocieri cu Atena, dreptul de a folosi această denumire.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pentru a marca încheierea a trei decenii de relații tensionate, Alexis Tsipras și omologul lui macedonean Zoran Zaev și-au făcut și un selfie în fața clădirilor guvernamentale din capitala Skopje, poza fiind publicată pe twitter.

"Primul premier al Greciei care vizitează Macedonia de Nord. O zi cu-adevărat istorică”, a scris pe twitter premierul macedonean Zoran Zaev, numindu-l pe Tsipras ”un prieten apropiat”.

Zaev a mai comentat, pe rețeaua socială, că acestea sunt „momente fericite pentru un viitor și mai fericit al celor două state prietene”, relatează BBC News.

Tsipras este însoțit de 10 miniștri și mai bine de 100 de oameni de afaceri de top, cele două părți încercând o relansare a relațiilor bilaterale, după acordul privind denumirea micului stat de la granița de nord a Greciei.

Cei doi premieri au semnat o serie de acorduri, înainte de a susține o conferință de presă comună.

Atena s-a opus ani de zile preluării denumirii de Macedonia de către statul vecin, revendicând numele care aparține provinciei grecești cu semnificație istorică.

Anul trecut, cele două țări au ajuns la un compromis și au convenit ca statul balcanic din nordul Greciei să adopte denumirea de Macedonia de Nord. În schimb, Grecia a promis sprijin pentru integrarea acestui mic stat în NATO și UE. Acordul a intrat în vigoare în februarie 2019, după ce a fost ratificat de parlamentele celor două țări, iar Macedonia de Nord ar putea fi admisă curând în NATO.