Forțele Navale Române organizează cel mai mare exercițiu multinațional naval - SEA SHIELD 19 - care va avea loc între 2 și 13 aprilie în apele teritoriale ale României şi în apele internaționale ale Mării Negre. La exercițiul din acest an participă 14 nave militare românești şi șase nave militare din Bulgaria, Canada, Grecia, Olanda şi Turcia, cu un total de aproximativ 2.200 de militari, dar și avioane de vânătoare Mig 21 și F-16.

Exercitiu militar naval NATO in Marea NeagraFoto: NATO

„Participanții vor exersa proceduri întrunite de luptă împotriva amenințărilor subacvatice, de suprafață şi aeriene, adaptate la tipologia amenințărilor de securitate din regiunea Mării Negre”, transmit Forțele Navel într-un comunicat.

„Scenariul exercițiului este fictiv şi urmărește planificarea şi executarea unei Operații de Răspuns la Criză (CRO) sub mandatul unei Rezoluții a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (UNSC), în contextul unui mediu de securitate caracterizat prin amenințări simetrice şi asimetrice”, mai transmit autoritățile.

Forțele Navale Române, în calitate de gazdă, implică o structură impresionantă de forte în desfășurarea Exercițiului „Sea Shield 19”. Sub conducerea şi coordonarea Comandamentului Flotei, vor fi două fregate, două corvete, două dragoare de mine, două nave purtătoare de rachete, două nave maritime pentru scafandri de luptă, trei remorchere maritime, un detașament de scafandri EOD (specializați în lupta împotriva amenințărilor subacvatice), două detașamente mobile de lansare rachete şi alte nave de sprijin, precum şi structurile specializate distincte, Brigada 243 Radioelectronică şi Observare, Direcția Hidrografică Maritimă, Centrul 110 Comunicații şi Informatică, Centrul pentru Tehnologia Informației şi Apărare Cibernetică, care vor asigura suportul specific, de la țărm.

Forțele Aeriene Române asigură secvențele de luptă împotriva amenințărilor aeriene cu aeronave MIG 21 LanceR şi F-16, iar forțele navale ale Statelor Unite şi ale Turciei vor acționa cu două aeronave de patrulare maritimă.

Totodată, Forțele Terestre Române participă la exercițiu cu un detașament din compunerea Brigăzii 9 „Mărășești”, pentru protecția căilor de comunicații terestre şi a portului Constanța.

Comandamentul Maritim Aliat al NATO (MARCOM) a desemnat să participe la Exercițiul „Sea Shield 19” Gruparea Navală Permanentă (SNMG-2), care operează în Marea Neagră, începând cu 28 martie 2019, având în compunere nave din Bulgaria, Canada, Olanda, România şi Turcia. În plus, Grecia şi Bulgaria sunt reprezentate la exercițiu de câte o navă de luptă.

Navele militare străine urmează să intre în portul Constanța sâmbătă, 6 aprilie 2019, data la care este planificată să se desfășoare deschiderea oficială a Exercițiului „Sea Shield 19”, la Terminalul de Pasageri, în prezenta șefului Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Alexandru Mîrşu.

„Pe timpul celor două zile de escală în port, sunt programate vizite oficiale, dar şi ședințe de discutare a detaliilor organizatorice pentru secvențele planificate pe mare”, transmit forțele Navale.

Toate navele participante vor ieşi pe mare luni, 8 aprilie, pentru o săptămână în care îşi vor sincroniza toate eforturile în vederea îndeplinirii obiectivelor Exercițiului multinațional „Sea Shield 19”.