Palatul Cotroceni și Parlamentul vor stinge simbolic lumina, sâmbătă, între orele 20.30 și 21.30, pentru a marca participarea la campania „Ora Pământului”, cel mai mare eveniment menit să atragă atenția asupra schimbărilor climatice și pierderii biodiversității, transmite Mediafax.

Ora PamantuluiFoto: orapamantului.ro

Astfel, Administrația Prezidențială a anunțat că se alătură pentru al cincilea an consecutiv, campaniei „Earth Hour” - Ora Pământului, în acest sens iluminatul Palatului Cotroceni fiind înrerupt, sâmbătă seara, timp de o oră.

De asemenea, Camera Deputaţilor va fi, şi anul acesta, partener al organizaţiei internaţionale „World Wide Fund for Nature” sprijinind cea mai mare acţiune voluntară de mediu, „Earth Hour – Ora Pământului în România”. Pentru marcarea evenimentului, iluminatul interior şi exterior al Palatului Parlamentului va fi întrerupt sâmbătă, între orele 20.30 şi 21.30, potrivit unui anunț pe site-ul instituției.

Conform sursei citate, instituţia sprijină şi participă la acest eveniment chiar de la prima ediţie a acestuia în România, subliniind, de fiecare dată, importanţa acţiunilor responsabile şi a proiectelor benefice pentru mediu şi cetăţeni.

Evenimentul „Ora Pământului” a fost organizat, pentru prima oară, pe 31 martie 2007, în Sydney, Australia, când două milioane de oameni şi 2.100 de companii din Sydney au stins lumina timp de o oră, demonstrând astfel preocuparea faţă de una dintre cele mai mari probleme actuale: încălzirea globală.

În 2008, „Ora Pământului” a devenit o mişcare globală, incluzând 100 milioane de oameni din mai mult de 30 de state ale lumii. În 2009 şi 2010 campania globală a evoluat, implicând aproape un miliard de oameni din peste 4.000 de oraşe din întreaga lume. Din 2011, evenimentul a intrat într-o nouă etapă în care oamenii de pretutindeni au fost îndemnaţi nu numai să stingă lumina, ci să se angajeze în acţiuni de mediu în fiecare zi.

Peste 180 de ţări şi teritorii se reunesc, în 2019, pentru a atrage atenţia asupra schimbărilor climatice şi pierderii biodiversităţii, dar şi pentru a inspira oameni, comunităţi, companii şi guverne să acţioneze pentru a stopa declinul biodiversităţii, menționează sursa citată.