Ambasada Statelor Unite la București își exprimă preocuparea în legătură cu măsurile luate de Secția de anchetare a magistraților împotriva Laurei Codruța Kovesi - respectiv punerea sub control judiciar, interdicția de a părăsi țara și de a vorbi cu presa despre dosar. Într-un răspuns remis HotNews.ro, vineri, misiunea diplomatică americană spune că aceste acțiuni „încalcă principiile democratice şi par să aibă forma unei hărţuiri judiciare”.

Ambasada SUA la BucurestiFoto: Facebook/ U.S. Embassy Bucharest

„Suntem foarte preocupaţi de informaţia îngrijorătoare că Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar, i s-a interzis să călătorească în afara României şi să vorbească cu presa. Aceste acţiuni încalcă principiile democratice şi par să aibă forma unei hărţuiri judiciare”, a transmis ambasada SUA la București, pentru HotNews.ro.

Reacția ambasadei vine în contextul în care Secția pentru anchetarea magistraților a anunțat oficial, vineri, că a început urmărirea penală împotriva Laurei Codruța Kovesi pentru luare de mită, abuz în serviciu și mărturie mincinoasă, iar fosta șefă a DNA a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile.

Kovesi are mai multe interdicții, între care să părăsească țara fără încuviințarea procurorului de caz, să își desfășoare activitatea de procuror la Parchetul General și să vorbească cu presa despre acest dosar.

Vineri, ea a contestat controlul judiciar la instanța supremă.

Această Secție pentru investigarea infracțiunilor din justiție a anunțat că s-a dispus începerea acțiunii penale împotriva fostei șefe a DNA, care în prezent este procuror la Serviciul de îndrumare și control din Parchetul General, la aproape 24 de ore de la momentul la care Kovesi s-a prezentat pentru audieri în fața procurorilor.