Un preot de la mânăstirea Cotmeana nemulțumit că unii dintre enoriași vorbeau în biserică, îi amenință, în mijlocul slujbei, că le dă „peste bot” și le scoate „dinții”, iar dacă nu le convine să-l reclame la „Iohannis pu..is”, „că...m-aș pe capul lui”.

Slujba la CotmeanaFoto: Captura YouTube

O înregistrare video cu incidentul a fost postată vineri pe site-ul Facebook „BOR fără corupți”.

„Mergeți fraților în pădure și puneți-vă ștreangul. Deci la Cotmeana nu se vorbește în biserică. Fiți atenți că vă dau și peste bot și vă scot dinții”, spune o voce, atribuită preotului, înainte de a adăuga:

„În rest nu mă interesează de nimeni, iar cui nu-i convine, la Iohannis pu...is că...-m-aș pe capul lui”.

Aceeași voce le cere enoriașilor să-și bage „mințile-n cap” și dacă nu le place ce îi „învăță” să nu mai vină la Biserică.

După care vorbitorul este enervat și de un copil: „Potolește-te copile că te dau afară și pe tine”.

Contactată de HotNews.ro, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a precizat că un comunicat de presă urmează să fie publicat.