Romi originari din România și Bulgaria au cerut protecția poliției franceze după ce au devenit ținta unor atacuri declanșate de o știre falsă privind răpirea unor persoane, care a devenit virală pe rețelele sociale. Este vorba despre comunitățile de romi care trăiesc în suburbiile din nord-estul Parisului.

HotNews.roFoto: Hotnews

20 de persoane au fost arestate, iar miercuri se mai aflau în custodia poliției 11, o parte dintre ei urmând să fie aduși în fața judecătorilor, scrie France 24.

Atacurile au fost declanșate după ce știrea falsă potrivit căreia o dubă albă este folosită pentru răpirea tinerelor femei și a copiilor a devenit virală. Nu este pentru prima oară când un astfel de fake news circulă în mediile din Franța.

"Facem apel la ministrul de interne pentru a ne oferi protecție prin prezența permanentă a poliției„, a declarat Anina Ciucin, avocat și purtător de cuvânt al organizației Vocea romilor ( The Voice of Roma).

Ea a mai spus că la baza știrii false se află stereotipuri de ev mediu, potrivit cărora ”țiganii sunt tâlhari și hoți de copii”.

Poliția a făcut apel pe twitter către opinia publică, dezmințând știrea și precizând că nu există niciun fel de informații privind cazuri de răpire.

Un purtător de cuvânt al guvernului, Benjamin Griveaux, a calificat drept inacceptabile atacurile, adăugând că se impune combaterea știrilor false.

”Răspândirea unor zvonuri de acest gen în mod intenționat pe rețelele sociale duce la violență și stigmatizarea comunității”, a mai spus el, completând că un astfel de fenomen este detestabil.

Într-unul dintre atacurile de luni, din suburbia Bobigny, în jur de 50 de persoane înarmate cu bâte și cuțite au atacat romii care trăiau în zonă și au incendiat mașinile. ”De atunci suntem speriați”, a spus Georghe Marcus, unul dintre cei 150 de romi din România, Moldova și Serbia care trăiesc în comunitate. Acesta a mai povestit că fac cu schimbul de pază și că le este frică să mai doarmă noaptea.

Romii au fost vânați și în suburbia Clichy-sous-Bois din Paris și au fost nevoiți să caute adăpost într-un supermarket pentru a scăpa de violențe.

Zvonurile au fost răspândite prin intermediul Facebook și Snapchat, oamenii susținând că ei și copiii lor au fost abordați de străini pe stradă.

În decembrie, poliția a mai lansat un avertisment către populație să nu dea crezare unor zvonuri de acest gen. Poliția a reamintit că răpsândirea de zvonuri poate fi pedepsită cu amendă între 45.000 și 135.000 de euro.