​Oficialii europeni nu și-au explicat cum Guvernul României se opune candidaturii Laurei Codruța Koveși la șefia Parchetului european, însă lumea a înțeles repede că ministrul Justiției vrea să-i facă pe plac șefului PSD, a declarat europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, într-un interviu pentru HotNews.

Dancila, prezentare prioritatiFoto: Guvernul Romaniei

„Imediat după ce a apărut candidatura doamnei Kovesi la poziția de procuror șef european, câteva zile lumea m-a întrebat: dar de ce guvernul României se opune, nu am mai văzut asta niciodată la nivel european ca un guvern să se opună candidaturii unui cetățean din propria țară. Dar aceste întrebări au durat doar câteva zile până când înșiși colegii care mi-au pus acele întrebări și-au dat seama că există un ministru al Justiției care dorește să facă pe plac președintelui social-democrat care dorește slăbirea justiției și, ca atare, lumea a înțeles foarte repede și aceste întrebări nu au mai venit”, a spus Siegfried Mureșan.

Europarlamentarul PNL a susținut că „încrederea în guvernul României este zero la acest moment” și nici măcar președinția rotativă a Bulgariei „nu a fost atât de controversată ca președinția României”.

VIDEO INTERVIU Siegfried Mureșan: PNL își propune un scor între 25 și 30% și cel puțin un vot în plus față de PSD la europarlamentare